Acasă Actualitate Carismaticul actor timișorean Andrei Patcău se bate pentru titlul ”Mister Europa 2021”?...

Carismaticul actor timișorean Andrei Patcău se bate pentru titlul ”Mister Europa 2021”? Cum îl puteți vota?

DISTRIBUIȚI

Bătălia pentru titlul “Mister Europa 2021” a început! Prestigiosul concurs de frumusețe reunește tineri talentați și sportivi din toate țările Europei. Din 53 de candidați, 24 au fost selectați să fie ambasadori ai țării pe care o reprezintă, competiția fiind la  etapa “votul publicului”.

Andrei Patcău, 25 de ani, un tânăr și foarte talentat actor  perfect bilingv pe scenă (română-franceză), proaspăt absolvent de masterat în teatru la Timișoara, sportiv și dezinvolt, cu excelente aptitudini muzicale și coregrafice, a fost desemnat să reprezinte România.

“‘Mă bucur enorm să iau parte la această provocare, considerând ca este o oportunitate extraordinară de a-mi etala aptitudinile si disciplina. De asemenea faptul că am ocazia de a reprezenta România reprezintă un motiv în plus să dau tot ce am mai bun pentru a dovedi că țara noastră nu duce lipsa de curaj, talent si dedicare”, spune seducătorul timișorean, posibilul viitor Mister Europa.

Din 24 doar 12 vor fi aleși pentru a lua parte la marea finală care va avea loc între 23 și 30 octombrie 2021 în Mayotte – o insulă exotică în Oceanul Indian, departament francez de peste mări.

Competiția va fi difuzată în toata Europa într-un format de 7 episoade, fiecare episod punând la încercare și testând cei 12 finaliști. Vor lua parte la provocări sportive, își vor etala șarmul și talentul. În cele din urmă, gala pentru decernarea titlului va ridica adrenalina concurenților, în transmisiune live, doar unul singur fiind marele câștigător.

Îl puteți susține pe Andrei Patcău pentru a merge mai departe în finală votându-l pe link-ul   https://mister-europe-euronations.eu/profile/andrei-patcau.

Comentarii

comentarii