Despre Carlos Şacalul şi prezenţa lui pe teritoriul patriei noastre au circulat multe basme. Dar mi-am propus să descopăr adevărul şi cred că am reuşit, cunoscându-l pe domnul colonel în rezervă, fost colonel USLA, Alexandru Bochiş
– Domnule colonel, v-aş ruga să ne spuneţi cum aţi ajuns să îl interogaţi pe cel mai temut terorist al planetei la acea vreme.
– Carlos era urmărit internaţional de către Interpol. Noi, de la antitero, primeam în fiecare an de la Wiesbaden, de la cartoteca Interpol, o listă cu cei aflaţi în urmărire internaţională, în care pe primul loc era Ilici Ramirez Sanchez zis Carlos, a două era Leila Khaed, după care urmau mai mulţi terorişti urmăriţi internaţional. În 21 mai 1981, s-a prezentat la punctul de trecere frontieră Nădlac un arab care avea toate actele în regulă, dar care, totuşi, i s-a părut suspect vameşului Mihai Olah. De obicei, arabii, când apăreau la punctul de control, ori aveau paşaportul expirat, ori numărul maşinii nu corespundea cu seria de la şasiu, deci i s-a părut suspect că toate actele sunt corecte şi noi. Atunci a anunţat PCTF-ul, care a anunţat inspectoratul, care m-a trimis pe mine cu doi translatori, unul de limba franceză, unul de limba engleză, eu cunoscând limba germană. Am început interogarea suspectului pe motivul (trebuia să invocăm un motiv) că maşina pe care o deţinea este suspectă. Am discutat cu el destinaţia călătoriei. Iniţial, îi spusese vameşului că va merge la Timişoara, unde ar vrea să continue studiile de doctorat, pentru că are acolo un prieten. Când am început noi să discutăm cu el, nu a mai recunoscut că are prieteni în România. A susţinut că vameşul a înţeles greşit, iar după o oră şi jumătate de discuţii am întrerupt interogatoriul, am luat legătura cu cabinetul ministrului, cu propunerea să nu îi permitem intrarea în ţară pe motivul că autoturismul era urmărit de Interpol. Dacă intra în ţară, trebuia să îl arestăm. Dacă îl arestam, riscam ca ambasadele noastre din ţările occidentale, dar mai ales din ţările arabe, să fie ţinta unor acţiuni teroriste. Şi alte ţări est- europene au procedat la fel pentru a nu se expune. L-am sfătuit să se întoarcă înapoi în Ungaria pentru că circula cu o maşină furată şi să îşi rezolve problemele cu maşina. L-am convins şi el a acceptat acest lucru.
– Dar de unde aţi ştiut dumneavoastră că acest individ este Carlos Şacalul?
– Noi, în cadrul departamentului, făceam o pregătire profesională foarte laborioasă. Aveam filme, aveam fotografii, aveam filmuleţe cu suspecţii în mişcare, probabil făcute de Mossad, fotografii cu modul lui de deghizare, când era cu barbă, când fără barbă, când era cu ochelari, când fără ochelari, în costum sau în ţinută sport şi astfel l-am recunoscut imediat. Cel care îi ştia portretul cel mai bine era generalul Pele.
– Deci, Carlos nu s-a întâlnit şi nici nu a fost folosit de Ceauşescu?
– Nu avem astfel de informaţii. Multe poveşti au circulat, cum ar fi cea cu atentatul de la postul de radio Europa Liberă, pe care l-ar fi comis Carlos. Acel atentat nu s-a produs asupra secţiei române, ci asupra secţiei cehe. Dacă ar fi comis Carlos acel atentat, ştiind modurile lui de operare, nu ar mai fi rămas nimic în acel loc, decât moloz şi sânge.
– După părerea dumneavoastră, care ar fi fost scopul venirii lui în România?
– Scopul venirii lui nu îl ştim. Principalul lucru a fost că am reuşit să îl facem să nu intre în ţară, dar bănuim că scopul lui ar fi fost să îşi facă puncte de refugiu, ceea ce în limbajul spionilor se numeşte sanctuar. Oricum, la noi nu a intrat, să fie foarte clar, cel puţin în zona noastră de competenţă. A intrat în vama Nădlac şi apoi s-a întors în Ungaria. Cert este că nu a făcut nimic nici împotriva noastră, nici pentru noi. Am fost atât de vigilenţi încât nu i-am pus nici macar viză de intrare (care se putea ulterior anula), pentru că dacă îi puneam viza ar fi existat o urmă că acesta ar fi intrat în ţară, dar aceasta nu există.
– Ce s-ar fi întâmplat dacă aţi fi anunţat Mossadul cum că acesta se află la PCTF Nădlac?
– Mossadul nu avea trupe de intervenţie în zonă şi nici posibilitatea de a-l reţine. Pe el îl căutau în special francezii, pentru că omorâse mai mulţi poliţişti francezi.
– Şi dacă l-aţi fi arestat dumneavoastră sau trupele române de Securitate?
– Din punct de vedere tactic, nu ar fi fost corect, pentru că am fi putut avea repercusiuni foarte grave în urma acestui act. Deci, dacă el nu ne viza pe noi, noi nu ne implicam pentru alţii.
– Întrucât l-aţi văzut, aţi discutat cu el, aş vrea să îmi spuneţi câteva păreri despre el, mai ales că se vehiculează faptul că el ar fi stăpânit bine ceva puteri paranormale.
– El era un tip foarte bine pregătit. Terminase facultatea de ştiinţe economice la Londra. A făcut specializare la Moscova, la universitatea popoarelor, universitate care era şi pepiniera de spioni a KGB-ului. Despre puterile sale paranormale nu am cunoştinţă.
– Vă mulţumesc, domnule Bochiş.
Deci, asta a fost, poveştile pot continua, dar este foarte clar că teroristul Carlos Şacalul a fost doar la punctul de frontieră Nădlac. Ceea ce nu ştim este ce a vrut să facă în ţara noastră Carlos şi poate nu vom şti niciodată, dar cert este că nu a făcut nimic împotriva noastră şi nici pentru conducerea de atunci a României.
Petru Z. DANCI
