Acasă Economic Carpatair şi-a premiat fanii de pe Facebook cu bilete de avion

Carpatair şi-a premiat fanii de pe Facebook cu bilete de avion

DISTRIBUIȚI

Carpatair, compania aeriană full-service cu hub la Timişoara, şi-a premiat fanii de pe Facebook cu bilete de avion către destinaţiile de vacanţă alese de aceştia prin intermediul unui concurs lansat pe pagina de Facebook a companiei cu ocazia împlinirii a 10 ani de hub. Concursul „10 ani de HUB” fost lansat în data de 25 mai în cadrul paginii de Facebook Carpatair şi a constat în completarea unui chestionar ce conţinea întrebări referitoare la companie. În cele două săptămâni de concurs, au fost completate 264 de chestionare, iar în urma tragerii la sorţi au fost premiaţi 5 fani care au primit câte 2 bilete de avion către destinaţiile solicitate. În topul destinaţiilor preferate de fani se află Veneţia (cu 12%), Roma (cu 11%) şi Atena (cu 9%). Fiecare câştigător a avut posibilitatea să-şi aleagă destinaţia, durata şi data călătoriei.
„Prin intermediul acestui concurs, am reuşit să creştem numărul de fani al paginii de Facebook Carpatair cu 14% în doar două săptămâni. Reacţiile pozitive din partea participanţilor ne-au determinat să ne gândim în viitorul apropiat la organizarea altor concursuri de acest gen” a declarat Sebastian Nazare, Website & Online Communications Officer Carpatair.
Pagina de Facebook Carpatair a fost lansată în octombrie 2009, atunci când majoritatea companiilor aeriene au început să conştientizeze oportunităţile promovării prin intermediul reţelelor sociale. În prezent, Carpatair are 1.500 de fani care sunt în permanenţă informaţi în legătură cu noutăţile şi ofertele lansate de către companie.

Comentarii

comentarii