Acasă Actualitate Carrefour Market, acuzat din nou că vinde produse expirate, etichetate cu termene...

Carrefour Market, acuzat din nou că vinde produse expirate, etichetate cu termene false

DISTRIBUIȚI

Fostul supermarket Billa din Arad, actualmente Carrefour Market, este acuzat din nou, pentru a nu știm câta oară, de practici necurate. Nu este prima oară când presa scrie despre aceste metode „neortodoxe” ale supermarketului amintit.

În luna aprilie a acestui an, pe vremea când încă se numea Billa, magazinul vindea „carne din viitor”. Da, ați citit bine, din viitor. Era vorba despre carne cumpărată pe 19 aprilie, dar pe a cărei etichetă scria că a fost ambalată în 20 aprilie. Câteva luni mai târziu, când deja magazinul se numea Carrefour Market, produsele de la raft aveau anumite prețuri, iar când erau scanate la casa de marcat erau indicate alte prețuri.

Iată că nu s-a încheiat anul și cei de la Carrefour Market „lovesc” din nou. Este vorba despre acuzațiile unei doamne din Arad, care spune că a cumpărat pe 26 decembrie un produs expirat pe 23 decembrie. Dar asta nu este tot, fiindcă femeia nu ar fi cumpărat produsul dacă ar fi văzut că este expirat. Însă cei de la Market au avut grijă ca ea să nu știe că produsul a ieșit din termenul de valabilitate. Doamna în cauză a povestit pe Facebook, într-un grup din care fac parte alte peste 7.000 de alte femei, că peste eticheta cu termenul de 23 decembrie a fost lipită o altă etichetă care spunea că produsul era valabil până pe 20 ianuarie. Totodată, femeia a povestit că aceasta nu este singura experiență neplăcută pe care a avut-o la magazinul Market, ci că în trecut s-a confruntat la rândul său cu diferențe de prețuri afișate la cântar sau la raft, față de cele afișate la casa de marcat.

În urma postării au curs zeci de comentarii negative, comentarii prin care alte persoane și-au povestit experiențele neplăcute prin care au trecut făcând cumpărături la magazinul Carrefour Market (fost Billa).

În același timp, mămica „pățită” a spus că va face și o plângere Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), însă dovezile par suficiente chiar și pentru o sesizare din oficiu a inspectorilor ANPC, având în vedere că la mijloc este vorba despre sănătatea celor care sunt păcăliți de astfel de magazine să cumpere produse expirate.

Sursa: specialarad.ro

Comentarii

comentarii