Acasă Cultura Carte blanche – Grădini efemere

Carte blanche – Grădini efemere

DISTRIBUIȚI

«Carte blanche//Metamorfoze», proiect franco-român iniţiat în 2008, de Centrul Cultural Francez, în parteneriat cu Facultatea de Artă din Timişoara, are ca scop principal promovarea tinerilor artişti în spaţiul timişorean, precum şi facilitarea accesului publicului la operele de artă contemporană ale tinerilor creatori de azi şi de mâine. Tema propusă pentru prima expoziţie din seria Carte Blanche 09 este : “Grădini efemere”. Sunt aşteptate lucrări realizate în tehnici libere: sculpturi, instalaţii vizuale şi sonore, obiecte mobile, performance, Landart etc.
Expoziţia va avea loc în grădina Centrului Cultural Francez, în perioada 15 mai – 5 iunie 2009. În cadrul proiectului, sunt invitaţi să participe studenţii de la Facultatea de Arte Plastice din Timişoara, precum şi masteranzi şi artiştii plastici proaspat absolvenţi (maxim 3 ani de la data absolvirii), limita de vârsta fiind de 35 de ani.
Participanţii trebuie să prezinte o operă inedită care va fi expusă pentru prima dată, să respecte tema propusă – “Grădini efemere”, să ţină cont de faptul ca operele lor vor fi expuse pe toata perioada expoziţiei în aer liber, în grădina CCF.
Dosarele de participare trebuie să conţină fişa de înscriere completată (care se poate descărca de pe site-ul www.ccftimisoara.ro  sau se poate cere la adresa ccf@ccftimisoara.ro ), CV-ul artistului şi documentaţie foto/video a proiectului (dacă este necesară).Data limită pentru depunerea dosarelor este 6 mai 2009.
Dosarele pot fi trimise prin e-mail la adresa ccf@ccftimisoara.ro , prin poştă sau depuse personal la adresa: Centrul Cultural Francez, Bd. C.D. Loga, nr. 46, Timişoara, Proiect «Carte Blanche 2009».

Comentarii

comentarii