Despre această provocatoare și delicioasă carte, prof. Daniel Vighi, scriitor, a spus:
”Citesc cu încântare manuscrisul volumului de proză scurtă Povestiri din Fabric – autor: istoricul, ex-jurnalistul și mai nou, iată, povestașul-scriitor Ovidiu Forai. Prozele sale scurte sunt atrăgătoare, au suspans narativ – pagini de istorie omenească dintr-un cartier faimos al orașului Timișoara.
Remarc frazarea și atmosfera, dialogurile autentice, capacitatea de a construi personaje care rămân în memoria cititorului.
Vom edita la primăvară volumul la Editura Ariergarda, până atunci reproduc un mic fragment din viitoarea carte care va îmbogăți zestrea epică a orașului de pe Bega. Ilustrația noastră epică evocă o lume aspră, nemiloasă pe alocuri, nostalgică altădată, de fiecare dată vie.
Iată o scena dintr-o istorioară cu Irma, Pișta și Teri:
”În ’72, după Paști, Irma s-a trezit la ușă cu Teri, verișoara ei. Teri locuia la Remetea, împreună cu maică-sa, vară primară cu mama Irmei. Teri era îmbrăcată toată în negru, maică-sa murise cu o zi înainte. Au plecat amândouă la Remetea, iar Irma a dus greul cu toate treburile înmormântării.
Teri stătea într-un colț și plângea, sfârșită, iar frate-său, Pișta, se mișca de colo-colo fără să facă mai nimic, între ștamplele cu răchie pe care le golea cu repeziciune.
După o lună, Irma, venind de la piață, a găsit-o din nou pe Teri la ușă. Stătea pe prag și plângea, cu o straiță în mână. Pișta o dăduse afară din casă.
Cu vreo două săptămâni înainte de moartea maică-sii, Pișta obținuse semnătura pentru casă. Bătrâna credea că semnează un aviz de la poștă. După înmormântare, Pișta vânduse prăpădenia de casă pe care o avea în comună și năvălise peste Teri.
Soră-sa avusese grijă de mama lor și de casă toată viața, inclusiv în puținii ani în care fusese măritată cu un bețivan mai mare ca frate-său, care le vânduse tot ce se putea din bătătură. Irma se revoltă.
˗ Nu se poate așa ceva, Teri. Mă duc eu să vorbesc cu văru-meu!
Degeaba încercă Teri să o oprească, Irma își luă poșeta și plecă pe loc la Gara mică, de unde luă primul tren spre Remetea. Pișta, ca de obicei, era băut.”
Comentarii
comentarii