Trei case săseşti din secolul al XVIII-lea, Palatul Marschall şi Casa cu Ax de Fier din Timişoara, Castelul Konopi, Cula Voiculescu se află între reşedinţele istorice incluse în catalogul 2024 Romanian Sotheby’s International Realty.
Compania a tranzacţionat în 10 ani unele dintre cele mai remarcabile proprietăţi din România: Crama Rotenberg, Vilele Carola şi Take Ionescu din Sinaia, Cula Greceanu (cunoscută drept cea mai veche culă din România), Castelul de la Zlatna şi Castelul Pogany, Conacul Golescu-Gussi sau contemporanele Carpathian Estate şi La Gloire Varşoviei.
O noutate pe piaţa imobiliarelor, în acest an, este reprezentată de un ansamblu de trei case săseşti din secolul al XVIII-lea, situat la poalele Cetăţii Râşnov. Restaurate meticulos şi transformate în unităţi de cazare de lux, aceste proprietăţi se reunesc sub denumirea de Patrimoniu de lux în Ţinutul Legendelor, oferind un mix unic de istorie şi rafinament în inima Transilvaniei. Preţul este disponibil exclusiv la cerere.
Nu lipsesc proprietăţile de legendă, precum Casa cu Ax de Fier din Timişoara, monument istoric de clasă B, scos la vânzare pentru 5.000.000 de euro. Legenda spune că, în construcţia clădirii, a fost integrat un ax de fier al carului de luptă al lui Eugeniu de Savoia, unul dintre cei mai cunoscuţi şi de succes feldmareşali ai Sfântului Imperiu Roman, cel care a recucerit Timişoara, în 1716, de la otomani. Se pare că axul a aparţinut mai degrabă unui afet de artilerie grea. Inserarea sa în colţul construcţiei are însemnătate nu doar în plan simbolic, clădirea fiind una din cele mai cunoscute în oraş.
Tot în Timişoara, pentru 2.580.000 de euro, este scos la vânzare şi Palatul Marschall, construit între 1903 şi 1904. În momentul de faţă, după un proces de reabilitare început în 2017 şi finalizat în vara acestui an, Palatul este una dintre cele mai frumos restaurate clădiri istorice ale oraşului.
Pentru suma de 4.350.000 de euro, sunt scoase la vânzare şi două păduri impresionante situate la doar 45 km una de cealaltă, totalizând 724 hectare, compuse în proporţie de 70% din foioase şi stejar. Prima pădure, cu o suprafaţă compactă de 484 hectare, oferă un habitat vast şi divers, iar cea de-a doua pădure, cu 240 hectare, completează perfect acest peisaj.
Conacul Radu Iliescu, unul din cele doar câteva conace complet renovate din apropierea Bucureştiului, clasat ca monument istoric şi de arhitectură de importanţă locală, este scos la vânzare pentru suma de 295.000 de euro.
„Zonele turistice din România care includ proprietăţi tradiţionale şi autentice joacă un rol crucial în atragerea clienţilor. Ansamblul de case din Breb, Maramureş şi cel de lângă Viscri sunt exemple elocvente, unde tradiţiile şi meşteşugurile româneşti sunt păstrate într-o formă autentică. Echipa noastră continuă să se dedice descoperirii şi promovării proprietăţilor deosebite care întruchipează spiritul şi frumuseţea unică a României”, spune Monica Barbu, CEO Romania Sotheby’s International Realty.
Recent intrat pe piaţa imobiliară în acest an este şi conacul filozofului Constantin Rădulescu-Motru, pentru suma de 120.000 de euro. A aparţinut lui Constantin Rădulescu-Motru (1868-1957), filosof, psiholog, pedagog şi om politic român, personalitate importantă a culturii şi gândirii româneşti din prima parte a secolului al XX-lea. Cu un doctorat în Filosofie în 1893, profesorul a predat şi a contribuit la fondarea psihologiei moderne în România. Conacul este situat în comuna Butoieşti din judeţul Mehedinţi. Pe lângă valoarea sa istorică, conacul are un teren generos, ce se întinde pe 2.26 hectare, iar un element distinctiv al proprietăţii este bazinul cu apă.
Catalogul oferă, în continuare, o selecţie de proprietăţi deosebite precum Castelul Konopi (693.000 de euro) din judeţul Arad, al cărui domeniu istoric a făcut parte, în trecut, din domeniul feudal din Şoimuş, ce i-a aparţinut lui Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei în 1441.
Cula Voiculescu, o rară locuinţă fortificată din secolul al XVIII-lea, apare pe piaţă oferind o oportunitate unică pentru iubitorii de istorie şi arhitectură tradiţională. Cu doar 25-30 de cule rămase în România, aflate pe Lista Monumentelor Istorice, această proprietate este un exemplu rar de construcţie boierească din Oltenia, menită să protejeze în trecut averea de atacuri. Preţul este disponibil exclusiv la cerere. Construcţia culelor a încetat după 1821.
Sotheby’s International Realty este parte dintre reţea de 1.000 de birouri din 81 de ţări.
Noul catalog este acum disponibil şi online.