“In jurul orei 11, pompierii lugojeni au fost solicitati sa intervina pentru stingerea unui incendiu, izbucnit la o locuinta din satul Sanovita. Au fost trimise de urgenta la locul evenimentului trei autospeciale de stingere si o ambulanta SAJ. La sosirea echipajelor, s-a constatat ca incendiul se manifesta pe o suprafata de aproximativ 100 mp, cu ardere generalizata. In urma incendiului au fost afectate trei incaperi, mobilierul si electrocasnicele aferente, precum si acoperisul, in proportie de 90%. Pompierii lugojeni au limitat extinderea incendiului la locuinta invecinata si la anexele din gospodarie. Din fericire, nu s-au inregistrat victime. Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza cosului de fum deteriorat/necuratat corespunzator.”, au transmis pentru Lugoj Info.ro, reprezentantii ISU Timis.
Casa distrusa de incendiu a fost donata anul trecut familiei, inainte de Paste, de catre Inalt Prea Sfintia Sa Ioan, Mitropolitul Banatului, dupa ce mai multe biserici din Arhiepiscopia Timisoarei au strans bani, pentru ajutorarea familiei cu cinci copii. Acum, comunitatea locala din Sanovita face apel la toti oamenii de bine sa faca donatii de orice fel, pentru aceasta familie greu incercata.
Comentarii
comentarii