Acasă Actualitate „Căsuțele” de la Târgul de Crăciun, soluția găsită de Primăria Timișoara pentru...

„Căsuțele” de la Târgul de Crăciun, soluția găsită de Primăria Timișoara pentru comercianții de lactate și carne din piețe

889
DISTRIBUIȚI

Odată cu noua hotărâre a Comitetul Județean pentru Situații de Urgență care, practic, doar a pus în aplicare majoritatea recomandărilor primite de la nivel național, piețele, cu excepția celor agroalimentare din spații exterioare, ar fi trebuit să se închidă.

Instituția Prefectului Județului Timiș a găsit, însă, 11 piețe care, deși funcționează în spații închise, au posibilitatea de a rămâne deschise. Acestea sunt opt din Timișoara – Iosefin, Piața de Gros –Ovidiu Balea, Badea Cârțan, 700 Timișoara, Dacia, Girocului, Lipovei și Doina – și câte una în Lugoj, Buziaș și Făget. Pentru ca, în continuare, comercianții să își poată vinde produsele, primăria trebuia fie să rabateze pereții, acolo unde se poate, fie să le mute în exteriorul clădirilor, pe trotuare, alei sau în parcări.

La Timișoara, printre altele, primăria a venit cu soluții precum instalarea „căsuțelor” care de obicei apar la târgurile de Crăciun sau de Paște în Piața Victoriei. În alte cazuri, acestea urmează să se mute în parcări. Căsuțele vor apărea în Badea Cârțan, 700, Doina, Lipovei, Dacia și Giroc. Duminică seară, acestea au început să fie montate în primele două. În schimb, la Piața Iosefin, se va închide toată parcarea din fața clădirii în care funcționează acum și se va organiza, aici, o piață volantă.

„Am găsit soluții să ținem toate piețele deschise pentru ca timișorenii să aibă produse proaspete cât mai aproape de casă.

Mi-aș fi dorit să lucrăm mai degrabă la reguli și proceduri mai sigure pentru piețele agroalimentare în spații închise și la respectarea acestor reguli. Dar acum că există o hotărâre de guvern care închide piețele din spații închise de mâine, n-avem încotro și trebuie să ne adaptăm.

Împreună cu colegii din Centrul Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Timișoara, cu directorul SC Piețe SA și cu Poliția Locală am lucrat ieri și azi la o soluție pentru Piața Iosefin (care funcționează integral într-un spațiu închis) și pentru halele de carne și lactate din piețele Badea Cârțan, Doina, Lipovei, 700, Giroc și Dacia.

În Piața Iosefin vom muta producătorii în parcarea din fața pieței și vom improviza o piață volantă. Circulația între Bulevardul Regele Carol I și Splaiul Tudor Vladimirescu va fi închisă.

Pentru comercianții de carne și lactate din toate piețele menționate mai sus, am început să montăm căsuțele folosite la târgurile de Crăciun și Paști în Piața Badea Cârțan și Piața 700. Așa toți producătorii/comercianții din piețele agroalimentare din Timișoara vor putea vinde produsele lor în continuare”, a scris Dominic Fritz pe pagina sa de Facebook, duminică seară.

Comentarii

comentarii