Acasă Economic Cât de sustenabilă mai este datoria Guvernului României ?

Cât de sustenabilă mai este datoria Guvernului României ?

487
DISTRIBUIȚI

taran1După cum este cunoscut, datoria Guvernului României a crescut foarte mult în ultimii cinci ani. Astfel, după ce la sfârșitul anului 2008 datoria internă și externă a Guvernului României era de 69,020 miliarde de lei (18,729 miliarde de euro), la sfârșitul lunii martie a acestui an valoarea aceluiași indicator macroeconomic s-a majorat până la 229,278 miliarde de lei (51,065 miliarde de euro). Datele prezentate în continuare reflectă această creștere fără precedent istoric a îndatorării Guvernului României.

 

Produsul intern brut

Datoria guvernamentală

miliarde lei

miliarde euro

miliarde lei

miliarde euro

2008

514,700

139,765

  69,020

18,729

2011

556,709

131,327

193,157

45,570

2012

587,499

131,747

222,211

49,800

2013

623,391

138,843

229,278*

51,065

Notă: * – valoarea datoriei guvernamentale la 31 martie 2013. Surse de date: 1. Eurostat, National accounts, GDP and main components; 2. Eurostat, Macroeconomic Imbalance Procedure (MIP), General general government gross debt; 3. Ministerul Finanțelor Publice, Buletin MFP, Datoria guvernamentală.
Într-adevăr, comparând nivelul datoriei guvernamentale din 31 decembrie 2008 cu cel din 31 martie 2013 rezultă că în perioada menționată valoarea în lei a îndatorării a crescut cu 232,2%, respectiv cu 172,6% pentru valoarea în euro a aceluiași indicator. Desigur, în condițiile acestei creșteri explozive ne putem întreba: Oare nu cumva actuala datorie a Guvernului României a crescut prea repede și prea mult astfel încât a devenit nesustenabilă ?
La prima vedere lucrurile nu par scăpate de sub control, deoarece potrivit datelor precedente ponderea datoriei guvernamentale în produsul intern brut era la sfârșitul lunii martie a cestui an cu mult mai mică (36,8%) decât pragul critic al acestui indicator reglementat de instituțiile Uniunii Europene (60%). În acest context, majoritatea experților români sau străini, ca să nu mai vorbesc de opiniile politicienilor din România și din Uniunea Europeană, consideră că actualul nivel de îndatorare al Guvernului României este perfect sustenabil ca să spun așa ? În opinia mea, însă,, actualul nivel de îndatorare al Guvernului României nu este nici pe departe atât de sustenabil așa cum susțin acești factori decizionali atât de influenți și de interesați. Sunt convins că cei care vor analiza argumentele prezentate în continuare îmi vor da dreptate.
Pentru început, să calculăm ponderea veniturile curente ale Guvernului României în produsul intern brut pentru perioada menționată. Rezultatele acestui calcul sunt prezentate în continuare.

 

VG (miliarde lei)

PIB (miliarde lei)

VG / PIB (%)

2008

59,125

514,770

11,49

2011

77,058

556,708

13,84

2012

83,577

587,499

14,23

2013*

19,814

154,887

12,79

Notă: * – primele trei luni. Notații: VG – veniturile curente ale guvernului; PIB – produsul intern brut. Surse de date: 1. Eurostat, National accounts, GDP and main components; 2. Ministerul Finanțelor Publice, Buletin MFP,Bugetul de stat, Execuții bugetare.
Să calculăm acum pe baza datelor precedente valorile raportului dintre datoria guvernamentală și veniturile curente ale Guvernului României. Rezultatele acestei evaluări sunt deosebit de importante deoarece indicatorul datorii per venituri este un indicator cheie în ceea ce privește estimarea fezabilității financiare la nivel microeconomic sau macroeconomic. Evident, între valoarea acestui raport și cea a riscului de insolvență există o relație directă.

 

DG (% din PIB)

VG (% din PIB)

DG / VG

2008

13,4

11,49

1,17

2011

34,7

13,84

2,51

2012

37,8

14,23

2,66

2013

36,8

12,79*

2,88

Notă: * – valoarea din primul trimestru a fost anualizată.
Fără îndoială, creșterea de aproape 2,5 ori a raportului dintre datorii şi venituri în doar cinci ani reflectă o acutizare alarmantă a riscului de insolvență suverană în cazul României. De ce ? Pentru că o creștere cu un procent a ratei dobânzii implica în 2008 o creștere marginală a cheltuielilor de 1,17%, pe când acum aceeași creștere ar însemna o majorare a cheltuielilor guvernamentale cu 2,88% ! Ori, așa cum se poate observa în studiul de caz prezentat în continuare, creșterea datoriei guvernamentale a generat o deteriorare periculoasă a raportului dintre veniturile curente şi cheltuieli guvernamentale de strictă necesitate (salarii; serviciul datoriei; subvenții pentru pensii, sănătate, autorități locale, companii și instituții guvernamentale; asistență socială).
miliarde lei

 

                                              miliarde lei

   VG

Salarii

    SD

Subvenții

   AS

CGSN

VG-CGSN

2008

59,125

15,835

  5,051

15,266

16,085

52,210

  6,915

2011

77,058

15,682

10,155

1

35,904

15,008

66,594

10,464

2012

83,577

17,142

11,863

32,255

13,645

74,905

  8,672

2013

19,814

  5,018

  3,349

  8,713

  3,350

20,492

 -0,678

Notații: SD – serviciul datoriei (dobânzi și rambursări); AS – asistență socială; CGSN – cheltuieli guvernamentale de strictă necesitate. Sursa datelor: Ministerul Finanțelor Publice, Buletin MFP, Bugetul de stat, Execuții bugetare.
Pe de altă parte, deteriorarea fezabilității financiare a Guvernului României în perioada 2008-2013 poate fi evidențiată mai ales prin intermediul raportului dintre serviciul datoriei și veniturile guvernamentale curente (SD/VG). Astfel, valoarea indicatorului menționat era de 8,5% în 2008, de 13,2% în 2011, de 14,2% în 2012 și de 16,9% în primul trimestru al acestui an. Cu alte cuvinte, în doar cinci ani ponderea serviciului datoriei în veniturile Guvernului României a crescut de aproape două ori: de la 8,5% în 2008, până la 16,9% în primele trei luni ale acestui an ! Din cauza creșterii serviciului datoriei, deci, actualul guvern nu a reșit să-și finanțeze din veniturile curente colectate în primul trimestru al acestui an nici măcar cheltuielile de strictă necesitate ! Ar mai fi de adăugat că rata medie a dobânzii la datoria Guvernului României a fost în perioada menționată de aproximativ 4,1%.
Dar ce se va întâmpla dacă rata medie a dobânzii la datoria Guvernului României va crește în anii care vin până la 5%, valoarea acestei datorii va urca până la 60% din PIB, iar ponderea veniturilor guvernamentale în PIB se va menține la același nivel ca și în ultimii cinci ani ? Într-o asemenea situație, cu o foarte mare probabilitate de apariție, ponderea dobânzilor în veniturile guvernamentale ar fi de 23%, iar ponderea rambursările în contul datoriei, calculată pentru o perioadă medie de rambursare de două decenii, ar fi tot 23%. Mai clar, serviciul datoriei pentru o rată medie a dobânzii de 5% pe an, un nivel de îndatorare de 60% din PIB, o pondere a veniturilor guvernamentale de 13,1% din PIB și o durată medie de rambursare de două decenii ar atinge un nivel nesustenabil: 46% din veniturile guvernamentale. Din acest motiv, în ipoteza că actualul nivel al veniturilor guvernamentale se va menține și în anii următori, o eventuală creștere marginală a ratei anuale a dobânzii la datoria publică cu doar 2% coroborată cu o creștere a îndatorării publice peste pragul critic de de 50% ar determina o iminentă insolvență a Guvernului României !
Dar care sunt cauzele care au deteriorat intr-o asemenea măsură fezabilitatea financiară a Guvernului României ? Ce s-ar mai putea face pentru evitarea insolvenței suverane a României ?
Desigur, deteriorarea acută din ultimii cinci ani a fezabilității financiare a Guvernului României reprezintă un fenomen extrem de complicat, iar identificarea cauzelor care au determinat această disfuncție extrem de periculoasă implică dificultăți majore. În aceste circumstanțe, studiul de caz precedent reflectă suficient de clar în opinia mea următoarele cauze principale ale actualului colaps al finanțelor publice care afectează atât de acut și de atâta timp România: slaba calificare a forței de muncă; ponderea extrem de scăzută a veniturilor guvernamentale în PIB.
În ceea ce privește nivelul scăzut de calificare al forței de muncă din România, această disfuncție poate fi relativ ușor evidențiată prin intermediul următorului indicator: produsul intern brut raportat la cantitatea de materii prime utilizate în economia reală. Acest indicator, denumit în mod uzual productivitatea resurselor, reflectă, deci, nivelul valorii adăugate (salarii, profit și amortizare) per kilogram de materii prime procesate în economia reală. Evident, un nivel ridicat al acestui indicator implică un grad înalt de calificare al forței de muncă și invers. În aceste condiții, datele prezentate în continuare reflectă cu claritate slaba calificare a forței de muncă din economia României în perioada 2000-2010.

 

Productivitatea resurselor (euro per kg)

 

2000

2008

2010

UE 27

1,34

1,48

1,68

Polonia

0,39

0,45

0,48

Estonia

0,42

0,38

0,38

România

0,35

0,18

0,23

Bulgaria

0,17

0,18

0,22

Sursa datelor: Eurostat, Sustainable devlopment indicators, Resource productivity.
Într-adevăr, din clasamentul anterior rezultă că principala disfuncție a procesului de creștere economică a României din perioada 2000-2010 o reprezintă slaba calificare a forței de muncă. Astfel, cu o valoare adăugată per kg materii prime de 7 ori mai mică decât media UE 27 a acestui indicator, economia României ocupă, alături de economia Bulgariei, ultimul loc într-un clasament al statelor din Uniunea Europeană alcătuit în funcție de nivelul productivității resurselor. Mai mult, este de menționat că în 2008 nivelul productivității resurselor a scăzut în cazul României la aproape jumătate comparativ cu nivelul din anul 2000 a acestui indicator, ceea ce înseamnă că procesul de creștere economică din acea perioadă a fost un proces pregnant extensiv și nesustenabil. Cu alte cuvinte, creșterea economică pe termen lung implică în mod necesar un mix de factori de creștere intensivi și extensivi . Creșterea economică bazată pe proliferarea muncii slab calificate este inevitabil nesustenabilă, oricât de exploziv ar fi ritmul acestei creșteri în anumite perioade.
Acest deznodământ dramatic al creșterii economice din perioada 2000-2008 era predictibil. În ce mă privește, am publicat la sfârșitul anului 2007 o lucrare în care evidențiam caracterul extensiv și nesustenabil al procesului de creștere economică din România acelor ani. Evident, au mai fost și alți autori care au semnalat aceeași disfuncție. Din păcate, aceste avertismente nu au fost receptate nici de factorii de decizie și nici de opinia publică. Același lucru se întâmplă și acum. Există în acest moment un cor imens de pseudoexperți și de politicieni români care vorbesc la nesfârșit despre necesitatea creării unor noi locuri de muncă. Se vorbește în acest context chiar și despre reindustrializarea României. Să fim serioși, reindustrializarea României prin proliferarea muncii slab calificate ar genera subdezvoltare și nu dezvoltare economică. Colapsul economiei românești din 2008 a fost o consecință a multiplicării subdezvoltării în detrimentul dezvoltării economice. Din acest motiv, depășirea actualului colaps economic din România implică, pe termen scurt, o creștere semnificativă a gradului de ocupare al forței de muncă calificate. Iar pe termen lung este nevoie de investiții semnificative în procesul de calificare și de recalificare a forței de muncă.
În sfârșit, ponderea extrem de scăzută a veniturilor guvernamentale în PIB reprezintă cea de a doua cauză majoră a creșterii explozive din ultimii cinci ani a riscului de insolvență suverană a României. Dar de ce colectează atât de puţini bani Guvernul României ? Pe de o parte, pentru că nivelul unor impozite şi taxe este prea mare, mai ales taxa pe valoarea adăugată. Din acest motiv, evaziunea fiscală reprezintă un fenomen de masă în România. Pe de altă parte, există în România destui oligarhi care îşi folosesc cu mare succes puterea şi influenţa pentru a se exonera de obligaţiile fiscale. Şi există foarte mulţi alţi locuitori ai României care supravieţuiesc în condiţii dramatice muncind în economia de subzistenţă. Cum ar putea fi soluţionate aceste probleme ? În primul rând, ar fi necesară o nouă paradigmă fiscală, o paradigmă bazată pe obligativitatea declarării de către toţi contribuabilii a tuturor veniturilor din muncă şi din capital. Apoi, ar fi necesară legiferarea unor deductibilităţi fiscale pentru veniturile strict necesare pentru creşterea şi educarea copiilor şi a altor venituri similare. Nu în ultimul rând, ar fi strict necesară o simplificare a procedurilor fiscale şi o reducerea substanţială a unor impozite şi taxe prohibitive.
Am scris aceste rânduri cu speranţa că factorii de decizie şi opinia publică vor conştientiza cât de mare este în acest moment riscul de insolvenţă suverană a României. Pe lângă riscurile specifice explicitate anterior, există multe alte riscuri de ordin general la fel de mari, riscuri generate de actualele turbulenţe de pe pieţele monetare şi financiare globale. De exemplu, în acest moment rata anuală a dobânzii la bondurile cu scadenţa la 10 ani emise de Guvernul SUA a depăşit pragul critic de 2,5%, după ce acum câteva luni nivelul aceleiaşi variabile era de numai 1,39%. Evident, din acest moment costul îndatorării publice şi private va creşte semnificativ pe plan global. Ori, aşa cum am arătat, orice creştere a ratei dobânzilor reprezintă un risc major pentru Guvernul României şi pentru multe alte Guverne. Cu toate acestea, până în acest moment liderii actualului guvern au tergiversat soluţionarea celor două probleme cheie menţionate anterior: creşterea semnificativă şi rapidă a productivităţii factorilor de producţie, respectiv creşterea rapidă şi semnificativă a ponderii veniturilor guvernamentale în PIB. Mă tem că la toamnă va fi prea târziu. În mod sigur va fi prea târziu..

Comentarii

comentarii