Acasă Politica Cătălin Drulă, deputat USR Timiș: „Ministrul Transporturilor a preluat discursul PSD”

Cătălin Drulă, deputat USR Timiș: „Ministrul Transporturilor a preluat discursul PSD”

DISTRIBUIȚI

În conferința de presă din 29 mai, deputatul USR de Timiș, Cătălin Drulă, s spus că, după părerea sa, actualul ministru al transporturilor, Lucian Bode, nu a făcut toate demersurile posibile pentru realizarea cât mai rapidă a autostrăzii Lugoj – Deva.

„Lotul 2 este, în continuare, nicăieri. A câștigat constructorul de atunci căruia, ulterior, i-a fost reziliat abuziv contractul – am avertizat atunci, în 2017 –,a câștigat 50 de milioane de euro la arbitraj și repunerea în contract. Acum, ministrul ne spune că va ataca în instanțele din România o decizie arbitrară internațională și că o va desființa. Mă îndoiesc destul de tare, există extrem de puține șanse. Pe de altă parte, avem o licitație suspendată, din august. De nouă luni nu s-au depus ofertele. Și în ultima ședință de guvern, Orban l-a întrebat pe Bode despre aceasta, dar răspunsurile au fost complet neconvingătoare”, spune Drulă.

Despre lotul 3 al autostrăzii, useristul a spus: „Abia acum au fost ridicate restricțiile pentru traficul greu. A fost pur și simplu un abuz, autostrada era perfect circulabilă pentru trafic greu. În continuare, a rămas acolo o restricție de 80 km/h, care este aberantă, chiar nu se poate respecta de cei care circulă acolo, este o autostradă nouă. Am văzut cifre din partea Waze, media acolo este de 115 km/h, probabil oamenii și simt un pericol să meargă pe autostradă nouă cu o viteză care se simte de melc.

Singurul motiv al acestor restricții este acoperirea unei mizerii enorme care s-a făcut anul trecut în august, când s-a reziliat acel contract la 99%, o acțiune care ne-a lăsat și fără garanție. (…) Ministrul Bode, în momentul în care a preluat mandatul, în noiembrie 2019,a preluat discursul pe care îl avusese PSD-ul. (…)Cred că ministrul este încă unul din lungă listă de miniștri victimă a sistemului”

Drulă a mai spus că, din surse proprii, a aflat că Bode a avut ocazia să revină, în noiembrie, asupra deciziei de reziliere a contractului, dar nu a avut curajul să își asume gestul.

Cătălin Drulă este membru în comisia de transporturi de la Camera Deputaților și este interesat, de mai mulți ani, de proiectele de infrastructură rutieră din țară, și în mod special din vestul acesteia. Întrebat de jurnaliști, aceasta a spus că nu ar ezita să accepte o numire ca ministru al Transporturilor, în cazul în care USR face o figură bună la alegerile parlamentare și intră la guvernare.

Comentarii

comentarii