Acasă Actualitate Cătălin Iapă se laudă cu desființarea ISC Vest, iar fostul prefect Eva...

Cătălin Iapă se laudă cu desființarea ISC Vest, iar fostul prefect Eva Andreaș spune că utilitatea secretarului de stat ”tinde spre 0”

484
DISTRIBUIȚI

Cătălin Iapă, fostul consilier personal și „purtător de telefon” al lui Robu, acum secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, lăudând vineri seară desființarea Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), a lansat un atac și la adresa fostului prefect de Timiș, Eva Andreaș. Tema contrelor? Planul Urbanistic General al Timișoarei. Mai exact, Iapă reproșa că în 2019 ISC Vest și Andreaș au blocat pentru câteva luni PUG-ul. În schimb, fostul prefect îi arată cronologic de ce a acționat așa cum a făcut-o, nu însă fără a-i da și replici mai acide secretarului de stat.

Pe scurt, Iapă vede drept bună desființarea ISC Vest – regională –, pentru că există oricum și structuri județene ale acesteia. S-ar economisi până la 20 de milioane de lei astfel, promite secretarul de stat. Acesta, însă, a mai menționat că nu o singură dată ISC Vest ar fi „acționat la comandă politică”. Drept exemplu, acesta spune că în 2019 instituția ar fi blocat, împreună cu Andreaș, prefect la acea vreme, PUG-ul Timișoarei.

Replica Evei Andreaș a venit luni, 8 februarie. Aceasta spune că Iapă încearcă doar să-și arate utilitatea în minister, „care, fie vorba între noi, tinde spre 0” – cuvintele acesteia –, dar nu îi iese. Ea amintește că împrejurările au făcut a fi nevoită la acea vreme să dea în judecată primăria pentru că nu obținuse avizul tocmai de la Ministerul Dezvoltării, unde este Iapă angajat acum. Mai mult, Andreaș spune că tocmai din cauza incompetenței angajaților din primărie de la acea vreme – inclusiv a lui Iapă – s-a ajuns la blocarea PUG-ului. Acest lucru ar fi fost recunoscut chiar de Robu.

Redăm mai jos postările celor doi:

Cătălin Iapă, 5 februarie, 19.47:

„Inspectoratul Regional în Construcții Vest (ISC Vest) va fi desființat

Această reformă organizatorică se va impune în toate regiunile țării și vizează atât o eficientizare a cheltuielilor instituției, dar și o organizare mai eficientă

Inspectoratul de Stat în Construcții este una din puținele instituții care are atât structură națională, structuri regionale, cât și structuri județene, iar acest tip de organizare, în actuala configurație administrativ-teritorială a țării, este una care conduce la suprapunerea de atribuții, același lucru fiind făcut ori de nivelul județean, ori de nivelul regional. Atribuțiile se suprapun, dar și costurile instituției cresc.

La nivel național se poate face, în acest fel, o economie de până la 21 milioane lei/ an, cheltuiala făcută în 2020 de structurile regionale pentru 124 de salarii, pentru sedii, autoturisme, combustibil sau alte cheltuieli.

În particular, cunosc activitatea ISC din regiunea Vest, fiind structură în subordinea ministerului unde ocup poziția de secretar de stat, și aici, pe lângă faptul că structura regională cheltuie mulți bani, de-a lungul timpului au acționat și împotriva orașului. De exemplu, au acționat împotriva orașului când au blocat Planul Urbanistic General al Timișoarei pentru o perioadă de câteva luni, împreuna cu doamna prefect de atunci, din Guvernul PSD, Eva Andreaș, pierzând în final în instanță, dar pe timpul procesului a fost afectat negativ întreg sectorul de construcții din #Timișoara.

Un alt episod în care doar s-au agitat, foarte probabil la comandă politică, au lucrat în gol, iar în final s-a demonstrat că nu au avut dreptate este episodul trotuarelor din zona centrala a Timișoarei. După mai multe controale forțate făcute de ISC Vest, ba de structura regională, ba de diferite structuri județene din regiunea Vest tot sub presiunea structurii regionale, un ultim control care a venit de la ISC, de la nivel central, a concluzionat că s-au respectat toate prevederile legale de către Primăria Municipiului Timișoara pe acest subiect, închizând în acest fel un subiect mult dezbătut de opinia publică.

În scurt timp, chiar săptămâna viitoare, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei vom supune dezbaterii publice proiectul de act normativ privind eficientizarea ISC prin desființarea structurii regionale, respectând prevederile legale stabilite de Codul Administrativ. Va fi o măsură binevenită luată de Guvernul României la propunerea domnului ministru Csecke Attila”.

Eva Andreaș, 8 februarie, 14.48:

„În încercarea disperată de a-și demonstra utilitatea (care, fie vorba între noi, tinde spre 0) în cadrul Ministerului Dezvoltării, domnul Catalin Iapă se prezintă ca providențial și vorbește despre realizări grandioase, printre care strecoară și minciuni grosolane. Una dintre ele este că eu, împreună cu reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții, am fi blocat Planul Urbanistic General al Timișoarei în anul 2019. Pentru că adevărul trebuie să iasă la suprafață, domnule secretar de stat Iapă, vă explic cronologic și pe înțelesul dumneavoastră, cum s-au întâmplat lucrurile:

–         15.02.2019 – ISC trimite o adresă Prefecturii Timiș prin care ne face cunoscut că HCL 619/2018 privind prelungirea PUG nu are avizul Ministerului Dezvoltării și ne solicită să luăm măsurile care se impun.

–         05.03.2019 – Ministerul Dezvoltării comunică Primăriei Timișoara că este nevoie de aviz pentru prelungirea PUG-ului și solicită un punct de vedere al arhitectului șef.

–         07.03.2019 – Prefectura Timiș trimite o adresă către Primăria Timișoara prin care solicită să se comunice dacă s-au întreprins măsurile pentru obținerea avizului de la Ministerul Dezvoltării, adică chiar ministerul la care va desfășurați vremelnic activitatea, iar răspunsul Direcției de Urbanism din PMT a venit în 15.04, acesta fiind că sunt în faza de obținere a mai multor avize, printre care și cel de la Minister.

Până în luna iulie a anului 2019, nu ni s-a mai comunicat nimic legat de acest subiect, adică nu am primit niciun răspuns, astfel că Instituția Prefectului a atacat în Contencios Administrativ hotărârea de consiliul local privind prelungirea PUZ-ului.  Prefectul este garantul respectării legilor, iar PMT nu e exceptată de la respectarea legilor! În timpul procesului ni s-a comunicat că Primăria Timișoara a depus solicitarea pentru obținerea avizului necesar de la Ministerul Dezvoltării în 04.09.2019, deci cu mult după începerea procesului, adică după suspendarea PUG ului de către instanță. Da, acțiunea a fost respinsă pe motiv ca a fost introdusa peste termenul de 6 luni, timp in care Instituția Prefectului a așteptat un răspuns de la Primăria Timișoara. Având în vedere că avizul a fost obținut, asigurându-se respectarea prevederilor legale, in considerarea practicii judiciare si a efectelor care le ar fi avut continuarea procesului, nu am dispus formularea unui recurs in cauză!

Exact așa au stat lucrurile, nimeni nu a vrut să blocheze acțiunile Primăriei Timișoara, ajungându-se în această situație din cauza incompetenței unor angajați din PMT printre care și Cătălin Iapă. Iar acest lucru l-a recunoscut chiar fostul primar în cadrul unei discuții pe care am avut-o cu dânsul în încercarea de a rezolva cât mai rapid lucrurile”.

Comentarii

comentarii