Acasă Eveniment Caz șocant în vestul țării. Un pensionar s-a aruncat de pe un...

Caz șocant în vestul țării. Un pensionar s-a aruncat de pe un pod

DISTRIBUIȚI

Un caz șocant a avut loc în Oradea. Un pensionar a fost găsit plin de sânge pe trotuar. Bărbatul ar fi vrut să se sinucidă și s-a aruncat în gol, spun oamenii legii.

Câțiva trecători l-au văzut de la distanță pe bărbatul care abia se mai mișca și au sunat la 112. Echipajele medicale au intervenit de urgență, însă bărbatul de 75 de ani nu mai respira. Anchetatorii spun că, cel mai probabil, bărbatul a vrut să se sinucidă și s-a aruncat de pe pod, pentru că nu avea urme de violență.

„Duminică, 17 iulie a.c., la ora 10.57, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin SNUAU 112 că un bărbat ar fi sărit de pe podul rutier de pe strada Ovidiu Densușianu, care traversează B-dul Dacia din municipiul Oradea și ar fi căzut pe un trotuar, pe B-dul Dacia”, se arată într-o informare transmisă de comisarul-șef Alina Fărcuța.

Polițiștii de ordine publică și de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Oradea, alături de polițiști criminaliști, s-au deplasat la fața locului. Și ISU Crișana a trimis un echipaj SMURD, însă nu s-a putut face nimic pentru victimă. Decesul a fost declarat la fața locului. Este vorba despre un bărbat de 75 de ani.

„Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei. În prezent, nu există suspiciuni ca bărbatul să fi fost victima vreunei infracțiuni”, transmite IPJ Bihor.

Polițiștii Biroului de Investigare a Criminalității contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Comentarii

comentarii