Acasă Actualitate Cea mai mare manifestare culturală sârbă din Europa este la Timişoara

Cea mai mare manifestare culturală sârbă din Europa este la Timişoara

DISTRIBUIȚI

În România sunt aproape 23.000 de sârbi. În Timiş sunt 14.000, iar în Timişoara 7.000.
“Zilele Culturii Sârbe la Timişoara este un eveniment foarte important pentru noi, fiindcă se desfăşoară sub înaltul patronaj al Excelenţelor Lor Traian Băsescu, preşedintele României, şi Boris Tadic, preşedintele Republicii Serbia. Vor avea loc multe activităţi cu valoare înaltă. Vrem să arătăm cultura din Republica Serbia şi cultura comunităţii sârbe din România”, a declarat Excelenţa Sa Radomir Radenkovic, Consulul General al Serbiei în Timişoara. La eveniment vor fi participa reprezentanţii diasporei sârbe din întreaga lume, dar şi înalte oficialităţi ale Republicii Serbia. Una dintre cele mai importante acţiuni este chiar deschiderea Zilelor Culturii Sârbe, la Galeria Helios, din centrul Timişoarei, prin vernisarea expoziţiei de artă a unuia dintre cei mai mari pictori ai sârbilor –Milos Sobajic. La eveniment vor fi prezenţi Teodor Paleologu, ministrul interimar al Culturii, şi Neboişa Bradici, ministrul Culturii din Serbia. Slavomir Gvozdenovici, preşedintele Uniunii Sârbilor din România, a declarat că cei doi miniştri chiar vor avea o întâlnire de lucru, la Prefectura Timiş. În cele şapte zile, 26 noiembrie – 2 decembrie, vor avea loc multe activităţi culturale. Dintre care amintim: degustări de vinuri şi artă culinară sârbească, la toate cele cinci restaurante cu specific sârbesc din Timişoara, sâmbătă, de la ora 18.30, iar la Clubul Sârbesc, din Piaţa Unirii, nr. 5 Timişoara, va avea loc un moment literar “Poeţii despre pâine şi vin”. De asemenea, va avea loc prezentarea celui mai vechi săptămânal din Balcani şi din Serbia –“NIN”, tot la Clubul Sârbesc, marţi, 1 decembrie, de la ora 18.30. Miercuri, 2 decembrie, Zilele … vor fi încheiate cu un concert de muzică şi dansuri populare sârbeşti, susţinut de Ansamblul KOLO din Belgrad, la Opera Româna Timişoara. “Este cea mai mare manifestare culturală sârbă din Europa, ţine 7 zile”, a spus Gvozdenovici. În România sunt aproape 23.000 de sârbi. În Timiş, sunt 14.000, iar în Timişoara, 7.000.

Comentarii

comentarii