Acasă Actualitate Cea mai urâtă și degradată clădire din Timișoara este Casa Sindicatelor! (VI)

Cea mai urâtă și degradată clădire din Timișoara este Casa Sindicatelor! (VI)

DISTRIBUIȚI

În cel mai stupid mod posibil, în Timișoara 2021 – Capitală Culturală Europeană, a devenit o modă ca proprietarii care locuiesc în clădirile istorice degradate să lipească sloganul Atenție, cade tencuiala!, în loc să repare constucția.

Situația este ca în Povestea prostiei (cazul cu drobul de sare) a marelui povestitor Ion Creangă.

Minunata clădire istorică din Timișoara numită și Casa Sindicatelor se află într-o degradare galopantă. Nu numai că e distrusă grav în exterior, dar și acoperișul e foarte avariat și chiar plouă în încăperi.

De aceea o introducem la categoria Cea mai urâtă și degradată clădire din Timișoara!

Amintim că Primăria Timişoara  a însărcinat Poliția Locală să-i amendeze pe proprietarii care locuiesc în clădirile istorice degradate şi nu le renovează. Același lucru este valabil și pentru instituții. Amenzile sunt  între 4.000 și 8.000 de lei. Cei care nu au înţeles şi nu s-au apucat să îşi reabiliteze clădirile vor fi amendaţi în fiecare săptămână, până când le vor repara, astfel încât să arate la standardul pe care-l merită Timişoara. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal continuă verificările cu privire la modul în care proprietarii de imobile aflate în zona istorică a Municipiului Timișoara respectă legislația privind întreținerea clădirilor, având obligația de a obține documentațiile necesare demarării procedurilor de remediere a stării de degradare a imobilelor aflate în proprietate. ”Potrivit Legii 422/2001, amenzile ajung până la 8.000 lei” – atenționează Poliția Locală Timișoara.

 

Comentarii

comentarii