Acasă Cultura Ceaikovski și Mendelssohn-Bartholdy, vineri, la Filarmonica Banatul Timișoara. Avancronică de concert

Ceaikovski și Mendelssohn-Bartholdy, vineri, la Filarmonica Banatul Timișoara. Avancronică de concert

DISTRIBUIȚI

Filarmonica Banatul din Timișoara va organiza concertul simfonic, de vineri 29 noiembrie, în parteneriat cu Asociaţia Salvaţi Patrimoniul Timişoarei, iar dirijor va fi maestrul Gheorghe Costin. Din program fac parte două lucrări simfonice ce aparţin lui Felix Mendelssohn-Bartholdy — Uvertura „Hebridele” op.26 şi Simfonia nr.4 în la major, op.90, „Italiana”. 

Între ele, o lucrare concertantă compusă de Piotr Ilici Ceaikovski — Concertul pentru pian şi orchestră nr.1 în si bemol minor, op.23.

Concert-maestrul Mircea Tătaru a explicat că prima vizită a lui Mendelssohn în Anglia, în 1829, a prilejuit naşterea Simfoniei nr.3 — Scoţiana şi Uvertura Hebridele. În aceste insule scoţiene compozitorul a fost impresionat de grota lui Fingal, o peşteră lungă de 11 metri şi cu o adâncime de 61 şi al cărei tavan se sprijină pe piloni de bazalt.

Primul ei titlu a fost Insula singuratică, dar mai apoi, odată cu revizuirile succesive, a primit numele de Grota lui Fingal, sau simplu — Hebridele.  Dilema circulaţiei ambelor pe afişele de concert se datorează primului editor care a hotărât că Grota lui Fingal este un titlu mai sugestiv, mai direct, faţă de titlul lui Mendelssohn care i se părea prea general, prea ambiguu.

Primele schiţe au fost efectuate la Roma în 1830, dar munca la uvertură a mai continuat încă trei ani. Compozitorul nu era mulţumit din cauza faptului că muzica nu reuşea să transmită complexitatea sentimentelor resimţite. Premiera a fost în 1832, la Londra, într-un concert în care a fost programată şi Uvertura la „Visul unei nopţi de vară”.

Capodoperă nu numai în creaţia lui Ceaikovski, dar şi în ansamblul concertelor pentru pian din istoria genului, Concertul nr.1 în si bemol minor, op.23, pentru pian şi orchestră a fost început la sfârşitul anului 1874 şi terminat în februarie 1875.

La fel ca şi în cazul altor concerte instrumentale, cel căruia i-a fost dedicat iniţial nu a meritat această onoare, plângându-se că nu este valoros şi că este prea greu de abordat, adică de necântat. Acest Nicolai Rubinstein, un pianist foarte bun şi talentat, a regretat mai târziu această pripeală în a aprecia concertul, dar era prea târziu. Ceaikovski a schimbat dedicaţia pentru Hans Von Bülow, care a fost fericit să-l prezinte în premieră, fapt ce reiese din scrisoarea entuziastă trimisă compozitorului.

Este de menţionat că tonalitatea minoră din titlu ne poate induce în eroare, deoarece lucrarea este luminoasă şi optimistă, cu un început triumfal. De altfel, majoritatea temelor sunt pronunţat majore; suntem departe de melancolia şi pesimismul ce l-a marcat pe Ceaikovski la apusul vieţii.

Solist va fi pianistul Andrei Ivanovitch.

În 1833, la Berlin, Felix Mendelssohn-Bartholdy termina Simfonia a IV-a, în la major, op. 90, pe care o începuse în Italia în 1932.

Făcând un turneu în Italia, Mendelssohn a fost inspirat de strălucirea luminii, de culorile naturii, de italieni şi de întreaga atmosferă din această ţară mediteraneană. Inspirat, a hotărât să compună o simfonie. Suntem siguri că orice meloman va recunoaşte că inspiraţia e de sorginte italiană.

O muzică aparent simplă, dar plină de entuziasm şi bucurie de viaţă. Totuşi, geneza ei ne arată că lucrul la simfonie i-a adus compozitorului multe momente de amărăciune, aşa cum însuşi recunoaşte. Nu era mulţumit de ceea ce scrisese şi chiar la un an de la premieră, în 1834, s-a apucat să revizuiască ultimele trei părţi, ca după încă un an, să refacă şi partea întâi. Chiar şi după atâta muncă, el nu a permis prezentarea ei în Germania, ci doar la Londra în 1838. Versiunea de atunci a rămas finală şi a fost publicată -a conchis maestrul Mircea Tătaru.

Comentarii

comentarii