Acasă Politica Ceasul atomic a luat viteză

Ceasul atomic a luat viteză

DISTRIBUIȚI

Occidentul e în alertă. Maximă! Pentru că Vladimir Putin instalează o parte a arsenalului nuclear în Belarus. Sub pretextul ofertei făcute de Marea Britanie de a dota armata ucraineană cu obuze cu uraniu sărăcit. În realitate, decizia s-a luat demult. De dinainte ca Belarus să modifice Constituția, permițând astfel instalarea arsenalului nuclear în imediata vecinate a NATO și respectiv Uniunii Europene. În ce măsură ceasul extincției omenirii și-a accelerat ticăitul?

Washingtonul este în flăcări. În armonie cu toate celelalte state NATO. Federația Rusă este acuzată de o provocare fără precedent. O amenințare catastrofală cu arme atomice tactice la adresa statelor NATO și UE, cu care se învecinează Belarus. Până la un punct, criticile la adresa lui Vladimir Putin sunt întemeiate. Pentru că orice escaladare, mai ales de natură nucleară, constituie un pericol grav nu numai la adresa păcii, ci chiar la adresa existenței în continuare a civilizației, așa cum o cunoaștem azi. Un asemenea argument se întemeiază și pe afirmațiile făcute ieri, afirmații extrem de grave, de către Nikolai Patrushev, secretarul Consiliului de Securitate de la Kremlin, fost șef al temutului serviciu secret al Moscovei, conform cărora NATO s-a implicat direct în războiul din Ucraina împotriva Federației Ruse. Având drept obiectiv învingerea și dezintegrarea Rusiei.

Aceste desfășurări de forță și duelul declarațiilor au loc cu doar o săptămână înaintea desfășurării „Summitului democrației”, unde cu certitudine vom auzi din nou acuzații dure împotriva regimului lui Vladimir Putin. Care regim, ce să vezi, a decis noi recrutări, de sute de mii de militari, în vederea unei ofensive de primăvară. În timp ce alte sute de mii de ruși fug de război și se adăpostesc în diverse paradisuri turistice. Cum ar fi insula indoneziană Bali. Unde anul trecut s-au refugiat nu mai puțin de 60.000 de ruși. Iar în acest an, în primele trei luni, încă 22.000. Ruși care prin comportamentul lor de-a dreptul scandalos, prin orgiile pe care le organizează în ceea ce de acum se numește „Little Rusia”, au stârnit contrareacția mediului religios, dar și mediului polițienesc.

Afirmam că acest val de critici la adresa Moscovei este justificat doar până la un punct. Judecând însă la rece lucrurile, nu putem să nu observăm că nu Rusia a inventat această practică periculoasă de proliferare a bazelor nucleare în alte state. Washingtonul și-a deplasat de mult timp o parte a arsenalului său nuclear la mare distanță de granițele sale naționale, în Turcia, în Germania, în Italia, în Olanda și în Belgia. Ba la un moment dat s-a discutat la nivel înalt destul de aplicat și despre aducerea în România a unor arme nucleare utilizabile într-un război nuclear tactic și strategic. În principiu și judecând lucrurile la rece, Rusia nu face nimic diferit.

Problema este că astfel crește exponențial riscul unor accidente de natură nucleară sau chiar a unor incidente în urma cărora situața ar putea să scape de sub orice control.

La un capăt al planetei, liderul octogenar al celui mai militarizat stat al lumii, aflat la prima sa vizită în Montreal, confundă Canada cu China. La celălalt capăt al planetei, de la Moscova, scapă o înregistrare, a cărei autenticitate este parțial recunoscută de principalul personaj implicat și din care rezultă că cei mai apropiați oameni de Vladimir Putin consideră că acesta este un criminal iresponsabil, care distruge Federația Rusă. Cât de greu sau cât de ușor este în aceste condiții ca unora sau altora dintre protagoniștii acestei drame de nivel global să le scape degetul într-o bună zi pe butonul nuclear, de teama de a nu fi primii atacați. Sau din greșeală. Sau fiindcă le tremură mâna. De la un început de Parkinson.

Răspunsul la întrebarea din titlu ar trebui să ne alarmeze pe toți. Da! Ticăitul ceasului nuclear s-a accelerat.

Comentarii

comentarii