Ceasul Floral, unul dintre reperele emblematice ale Timișoarei, zace în paragină, deși reabilitarea sa ar necesita o investiție minimă pentru un oraș de talia capitalei Banatului.
Fostul viceprimar Cosmin Tabără a preluat problema în urmă cu trei ani, încercând să deblocheze situația la nivelul administrației locale. „De fiecare dată, s-a considerat că proiectul existent nu este cel potrivit, motiv pentru care trebuia realizat unul nou”, a declarat acesta.
Mobilizarea societății civile – donație pentru mecanismul ceasului
În timp ce autoritățile tergiversau decizia, societatea civilă a intervenit. Printr-un eveniment caritabil organizat de Lion Diamond, personalități ale orașului au contribuit la strângerea sumei necesare – aproximativ 25.000 de euro – pentru achiziționarea mecanismului nou al ceasului. Achiziția a fost gestionată de Ramona Olteanu, iar ulterior, donația a fost acceptată de Primărie.
Astfel, astăzi, Timișoara dispune de un mecanism funcțional pentru Ceasul Floral, însă lucrările de reabilitare a structurii și a zonei adiacente rămân blocate.
Două proiecte și niciun rezultat
În urma mai multor discuții, s-a decis ca SC Horticultura SA să se ocupe de realizarea noului proiect. Cu toate acestea, de peste doi ani, lucrările nu au început, deși societatea este pregătită și așteaptă doar aprobarea administrației locale.
Un simbol care nu trebuie pierdut
Ceasul Floral, alături de Fântâna cu Pești, Dioda și clădirea Operei, era unul dintre locurile de întâlnire ale timișorenilor înainte de apariția telefoanelor mobile. Apărea frecvent în vederi și fotografii, fiind un simbol al orașului.
„Pentru unii poate nu mai înseamnă mare lucru, dar pentru timișorenii născuți aici, ceasul floral rămâne un simbol. Este inacceptabil să lăsăm această zonă în mizerie și neglijență”, subliniază Cosmin Tabără.
Acesta anunță că va solicita alocarea fondurilor necesare în buget pentru ca SC Horticultura să poată începe lucrările. „Anul acesta, ceasul floral trebuie refăcut!”, este apelul fostului viceprimar.