Acasă Sănătate Cei mai buni gastroenterologi din Germania şi din România s-au întâlnit la...

Cei mai buni gastroenterologi din Germania şi din România s-au întâlnit la Timişoara

DISTRIBUIȚI

DSCF6002Cei mai buni gastroenterologi din Germania şi din România (Cluj, Sibiu, Bucureşti şi Timişoara) s-au întâlnit, timp de trei zile, la sfârşitul săptămânii, la un amplu schimb de experienţă, în capitala Banatului.

Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc, joi 31 martie, la ora 19, la Muzeul de Artă, cu o seară culturală, a continuat, vineri, la Universitatea de Medicină cu mai multe prezentări de specialitate şi cu oferirea de diplome. Sâmbătă activităţile au fost mai mult culturale – o vizitare a oraşului Alba Iulia.
„Am încercat să facem un schimb de experienţă în ceea ce e mai nou în gastroenterologie şi hepatologie. Am încercat să arătăm ceea ce am realizat noi, iar colegii germani să ne împărtăşească din experienţa lor. Am vrut să strângem relaţiile româno-germane, apoi, să ne facem mai mulţi prieteni şi am vrut să demonstrăm că şi România are ceva de arătat atât la nivel academic, cât şi turistic-cultural”, a spus prof. univ. dr. Ioan Sporea.
Mesajul prof. Sporea către bănăţeni este ca să îşi facă un screening de colon, după vârsta de 50 de ani.
„Cancerul de colon este o boală în creştere, de aceea este nevoie de un screening pentru depistarea acestei maladii. Trebuie conştientizaţi oamenii despre pericolul acestei boli şi că o pot preveni. Persoanele peste 50 de ani ar trebui să facă un control al colonului, cel mai bine, printr-un screening, fie printr-un test de scaun sau al unei colonoscopii”, a explicat dr. Sporea.

 

Comentarii

comentarii