Acasă Sport Cei mai valoroși sportivi se întrec la Herneacova în vederea calificării la...

Cei mai valoroși sportivi se întrec la Herneacova în vederea calificării la Jocurile Olimpice de la Tokyo

DISTRIBUIȚI

În weekendul 20-21 iulie, în parteneriat cu Consiliului Județean Timiș, la Herneacova vor avea loc două evenimente foarte importante pentru ciclismul off-road românesc : campionatele naționale de XCO (Cross-Country Olimpic) și XCE (Cross-Country Eliminator).

Traseul de concurs este special amenajat la aproximativ 35 km de Timișoara, în apropiere de Cramele Recaș.

Organizatorii au pregătit multe zone de atracție de-a lungul traseului care va fi parcurs de mai multe ori de către sportivi, astfel încât spectatorii vor fi pe tot parcursul cursei conectați la eveniment.

Cei mai valoroși sportivi din România se vor întrece în cele două zile de concurs pentru titlurile naționale și pentru a aduna puncte în vederea calificării la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Printre cei prezenți la start, numele lui Vlad Dascalu are un răsunet deosebit pentru fani.

Acesta este cel mai titrat sportiv român la disciplina XCO, iar anul acesta a câștigat trei etape din circuitul Cupei Mondiale, impunându-se printre starurile acestui sport.

Spectatorii sunt invitați să asiste în mod gratuit la cele două concursuri, sâmbătă și duminică de la ora  12.00.

Partenerii acestor evenimente sunt Domeniul Herneacova, A.C.S. Velocitas, Consiliul Județean Timiș, Federația Română de Ciclism și Ministerul Tineretului și Sportului.

Comentarii

comentarii