Acasă Actualitate Cele mai mari salarii le au angajaţii de la intermedieri financiare

Cele mai mari salarii le au angajaţii de la intermedieri financiare

DISTRIBUIȚI

“În luna iunie 2009, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.887 lei, cu 1,7% mai mare faţă de luna precedentă. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.379 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 23 de lei (1,7%)”, a transmis Direcţia Regională de Statistică Timiş. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţile de intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii) (3.935 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (777 lei).

Creşteri de salarii
 
Indicele câştigului salarial real pentru luna iunie 2009, faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 101,5%.  Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 125,2%, cu 1,9 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna mai 2009. În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea celui de al 13-lea salariu şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an
În luna iunie 2009, în majoritatea activităţilor economice, nivelul câştigului salarial mediu net a fost în uşoară creştere faţă de luna mai 2009, ca urmare a acordării de premii ocazionale (prime de vacanţă), sume din profitul net, a negocierilor salariale şi realizărilor de producţii mai mari. Conform statisticilor, creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 20,9% în activităţile de intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii); între 7% şi 10% în telecomunicaţii, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea băuturilor şi alte activităţi industriale; între 3% şi 6% în fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente, extracţia minereurilor metalifere, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, alte activităţi extractive, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, industria metalurgică, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, transporturi aeriene, tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, a harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea altor mijloace de transport şi fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie.

Scăderi de salarii
 
Pe de cealală parte, scăderile câştigului salarial mediu net în luna iunie 2009, faţă de luna mai anul curent, au fost cauzate de acordarea de sume din profitul net în luna precedentă, precum şi de realizarea unor producţii mai mici, astfel: cu 12,1% în activităţi de servicii anexe extracţiei; între 2% şi 4% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, fabricarea produselor din tutun, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, transporturi pe apă, silvicultură şi exploatare forestieră; pescuit şi acvacultură. Comparativ cu luna iunie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 8,3%. Indicele câştigului salarial real, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, a înregistrat o creştere cu 2,3%.

Comentarii

comentarii