Acasă Editorial Celula morţii este… „vie”

Celula morţii este… „vie”

358
DISTRIBUIȚI

Celula morţii din Penitenciarul de pe Popa Şapcă este mai mult decât o amintire. Este o durere. Una pe care nu avem voie să o uităm. Este cicatricea unui sistem  criminal, care a ucis  intelectuali, a băgat în închisori spuma tinerilor vremii,  fii şi fiice din familii educate, cu omenie, fie că erau din  medii „burgheze”, cum le numeau, fie că erau din rândul ţăranilor harnici, oameni înstăriţi, care nu se supuneau regimului comunisto-stalinist, instalat după 1946. Din Penitenciarul din Timişoara au fost duşi în Pădurea Verde cei din grupul cel mai de temut, grupul de rezistenţă anticomunistă din Banat, condus de Uţă, fost prefect de Severin, au fost ucişi prin împuşcare şi nu au nici măcar un mormânt! Au fost azvârliţi unul peste altul, într-o groapă comună, iar acum în Pădurea Verde, nici crucea lor nu este lăsată în pace. Crucea este vandalizată, spre ruşinea noastră!    Vineri, Asociaţia Deţinuţilor  Politici, dar mai ales dna profesoară Silveanu,  care merită toată cinstea şi recunoştinţa oraşului, a organizat o sfinţire, cu preoţi aleşi de asociaţie, pentru memoria luptătorilor anticomunişti creştini din Banat.  Penitenciarul de pe Popa Şapcă a fost gazda – muzeu a  amintirilor  fără de care nu ne merităm prezentul. Şi nici viitorul! România condusă de securişti, de comunişti, de copiii şi nepoţiii lor, este urâţită de fantomele celor care i-au  ucis pe aceşti oameni  bravi. Bravi cum nu mai sunt! Bravi ca nişte brazi, care au fost ucişi cum nici câinii nu sunt ucişi. Şi pentru câini lumea mimează sau are, cu adevărat, milă. Urmaşii staliniştilor, în frunte cu  Patapievici şi Tismăneanu, cu toată gaşca lor, ce joacă, perfid, rolul intelectualilor aleşi – pe care şi eu i-am crezut, prin anii ’90 – sunt acum oamenii lui Băsescu, angajatul de Anver, angajatul regimului criminal, care şi acum ucide suflete! M-am săturat de ei şi de falsitatea lor ca de nişte paţachine împăiate. Cine sunt ei? Nici unul dintre ei nu s-ar apropia de crucea din pădure, s-ar teme de plânsetul mamelor, soţiilor, fiicelor celor ucişi de gaşca securisto-stalinistă, în care taţii lor erau cocoţaţi pe tancuri! România mai plânge, nu doar prin spitalele morţii, prin şoselele morţii,  mai plânge şi prin închisorile fantomelor morţii. România are nevoie de oameni noi, curaţi, care să nu mai fie scuipaţi de vagabonzii regimului securisto-comunist. România va scăpa de ei, foarte curând! Mai avem puţin de aşteptat!

 

Comentarii

comentarii