Acasă Actualitate Centenar bănățean 1919 -2019: Protopopul Ioan Oprea comemorat la Parohia Timișoara-Fabric

Centenar bănățean 1919 -2019: Protopopul Ioan Oprea comemorat la Parohia Timișoara-Fabric

DISTRIBUIȚI

În Duminica a VI-a după Rusalii, la biserica cu hramurile „Sf. Proroc Ilie și Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei” din Timișoara – Fabric, a avut loc evocarea protopopului Ioan Oprea, cleric bănățean, participant la Marea Unirea de la Alba Iulia din 1918.

Protopopul Ioan Oprea este cel care pe data de 3 august 1919 a oficiat slujba de Te Deum la intrarea armatei române în Timișoara, ceea ce a marcat instalarea administrației românești în această parte de țară.

Ziua de 28 iulie 2019 a debutat cu Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului și de Preasfințitul Părinte Daniil Stoenescu, de pr. Ioanel Popescu, vicar eparhial, de  pr. Paroh Cosmin Panțuru și clericii parohiei, precum și de alți clerici invitați din Patriarhia Română.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, ierarhii, oficialitățile locale și județene și credincioșii au ieșit în curtea bisericii parohiale, unde a avut loc dezvelirea bustului protopopului Ioan Oprea, lucrare a sculptorului timișorean Aurel Gheorghe Ardeleanu.

Dezvelirea bustului a fost realizată de către Părintele Mitropolit Ioan și de către dl. Nicolae Robu, Primarul Municipiului Timișoara, apoi slujba de sfințire a fost săvârșită de către Chiriarhul Banatului.

„În aceste zile cetatea Timișoarei freamătă la gândul aducerii aminte, că în urmă cu 100 de ani era o mare bucurie pentru românii din Banat și din cetatea Timișoarei.

Împrejurările istorice au făcut ca Banatul să fie ultima provincie care dezlipea dintr-un imperiu apus și se ducea să pună capul pe pieptul dulcii Românii.

Protopopul Ioan Oprea a întâmpinat trupele române alături de credincioșii de atunci, în dangăt de clopot și cu rugăciune, iar cu apă sfințită a binecuvântat armata română, pentru că duhul învierii românești a ajuns și în această parte de țară”, a spus Părintele Mitropolit Ioan. 

Comentarii

comentarii