Acasă Cultura Centrul de Cultură și Artă Timiș a dat startul cercurilor de muzică...

Centrul de Cultură și Artă Timiș a dat startul cercurilor de muzică și dansuri pentru copiii bănățenilor

DISTRIBUIȚI

Luna octombrie dă startul cercurilor de muzică și dansuri coordonate de artiștii Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, dedicate copiilor talentați, pasionați și interesați de tot ce înseamnă muzică, ritm, dans.

Maeștrii coregrafi Brândușa și Nicolae Stănescu sunt cei care îi așteaptă, în fiecare sâmbătă, pe tinerii cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani la cursuri de dansuri populare. Timp de 2 ore, de la 10 la 12, copiii vor fi introduși în lumea fascinantă a dansului popular și a tradițiilor străvechi.

Un alt cerc de muzică populară, destinat copiilor care au între 3 și 14 ani, va avea loc în fiecare zi de miercuri, de la orele 17 la 18, și va fi condus de profesorul Gabi Zaharia.

Menuța Rif, dansator profesionist în cadrul Ansamblului Profesionist Banatul, este coordonatorul formației de dansuri ”Flori bănățene”. Cursul susținut de Menuța Rif se adresează copiilor cu vârste între 6 și 12 ani și are loc în fiecare zi de luni, între orele 17-19.

Bogdan Demea și Emanuela Safta, dansatori cu experiență ai Ansamblului Profesionist Banatul, sunt cei care se ocupă de formația de dansuri ”Mlădițe bănățene”, dedicată micilor dansatori, care au între 6 și 14 ani. Cursurile au loc în fiecare sâmbătă, de la 10 la 12.

Profesorul Georgiana Necșa Chira este coordonatorul Cercului de Muzică Ușoară – copiii din categoria 5-12 ani pot participa la cursuri în fiecare zi de marți, de la ora 18.

La aceste activități artistice vor fi respectate toate măsurile de prevenție pentru evitarea și limitarea infectării cu noul coronavirus. Atât instructorii, cât și copiii vor fi în siguranță – măștile de protecție sunt obligatorii, la fel și distanța regulamentară păstrată între toate persoanele prezente în sala de curs.

Centrul de Cultură și Artă a fost înființat în urmă cu 20 de ani și este o instituție care aparține de Consiliul Județean Timiș.

Comentarii

comentarii