Acasă Eveniment Centrul de Studii Iudaice a aniversat 10 ani de existență

Centrul de Studii Iudaice a aniversat 10 ani de existență

DISTRIBUIȚI

iudaice-uvvg-albuFacultatea de Științe Umaniste, Politice și Administrative din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” a organizat vineri, 21 martie 2014, o serie de manifestări dedicate împlinirii a 10 ani de existență a Centrului de Studii Iudaice din cadrul facultății.

 

Manifestările au cuprins o ședință festivă (la sediul din str. Tribunul Dobra, nr. 10), „10 ani de existență a Centrului de Studii Iudaice, la Arad”, lansarea unui nou număr al revistei „Studia Iudaica Aradensis”; dezvelirea bustului (de interior) al academicianului Nicolae Cajal şi acordarea diplomei de excelență „Prieten al Centrului de Studii Iudaice”, unor personalităţi arădene.
Au susținut alocuțiuni prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad, ing. Ionel Schlessinger, preşedintele Comunităţii Evreilor din Arad, Arhiepiscopul Timotei Seviciu, prof. univ. dr. Marius Grec, directorul Centrului de Studii Iudaice, cercetători. Manifestările s-au încheiat cu acordarea numelui „ Academician Nicolae Cajal”, Centrului de Studii Iudaice din Arad.
Ionel Schlessinger, preşedintele Comunităţii Evreilor din Arad, prezent la eveniment, a precizat: „Manifestarea are două semnificaţii: aniversarea a 10 ani de existenţă a Centrului de Studii Iudaice, existenţă de-a lungul căreia au avut loc o serie de acţiuni care au adunat prezenţe ale unor personalităţi însemnate. Activitatea acestui Centru este însemnată, avându-se în vedere necesitatea creării unei punţi între populaţia existentă la ora actuală şi populaţiile care, prin natura sorţii, sunt în scădere. Este bine să se păstreze memoria celor care au trăit pe aceste meleaguri, iar istoria iudeilor este una deosebit de importantă, chiar şi pentru cei care vor rămâne aici în cazul în care, în viitor, nu va mai exista o comunitate evreiască. A doua semnificație o constituie acordarea numelui „Academician Nicolae Cajal”, Centrului de Studii Iudaice din Arad, pentru că profesorul Nicolae Cajal a fost în acelaşi timp un mare român şi un mare evreu, exact acea punte de legătură între semnificaţia Centrului de Studii Iudaice şi comunitatea evreiască, ai căror reprezentanţi şi-au adus contribuţia, în măsura capacităţii lor, la dezvoltarea în plan local a municipiului, iar în plan naţional a României. Profesorul Nicolae Cajal a contribuit foarte mult şi la cunoaşterea pe plan extern a României, a contribuit la crearea unor relaţii bune între statul român şi alte state vestice”.
Amfitrionul aniversării, prof. univ. dr. Marius Grec, decanul Facultății de Științe Umaniste, Politice și Administrative din cadrul UVVG și director al directorul Centrului de Studii Iudaice din Arad, a declarat: „Am celebrat aniversarea a 10 ani de la înfiinţarea Centrului de Studii Iudaice din Arad şi cu această ocazie pot să spun că de la apariţia acestuia am fost vizitaţi de ambasadorii statului Israel acreditaţi la Bucureşti. Aş dori să menţionez şi faptul că pe agenda noastră de lucru se află punerea în aplicare a Hotărârii Senatului Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” prin care Centrul nostru a primit numele academicianului Nicolae Cajal. De altfel, la Centrul nostru a fost dezvelit un bust de interior al academicianului, urmând ca în toamnă un bust de bronz să fie amplasat în piaţa Horia din oraşul nostru. Academicianul Nicolae Cajal a trecut la cele sfinte în martie 2004, deci, acum 10 ani. Numele domniei sale este legat de Universitatea noastră, având în vedere că în calitatea de vicepreşedinte al Academiei Române, a semnat actul de naştere al Facultăţii de Medicină. Cu acest prilej anunţăm şi apariţia unui nou număr din revista “Studia Iudaica Aradensis”, număr dedicat acestor două evenimente: pe de o parte este reflectată personalitatea academicianului Cajal, iar pe cealaltă parte prezentăm activitatea Centrului de Studii Iudaice în cei 10 ani de existenţă”.

.

Comentarii

comentarii