Acasă Actualitate Cenușa de la Colterm a acoperit o comună de lângă Timișoara. Locuitorii...

Cenușa de la Colterm a acoperit o comună de lângă Timișoara. Locuitorii din Utvin s-au trezit cu praf de cenușă pe case și în gospodării

DISTRIBUIȚI

UPDATE: Garda de Mediu – amendă de 15.000 de lei pentru Colterm

Locuitorii din Utvin sunt, în ultimele zile, sub imperiul cenușei. Praful de cenușă s-a așternut peste casele și gospodăriile locuitorilor din Utvin în ultimele zile. Cenușa vine de la depozitul de zgură al Colterm, aflat în apropiere.

Reprezentanții Gărzii de Mediu au fost și sunt pe teren, iar controlul se va finaliza cu o sancțiune. Cenușa vine din cauza faptului că cei de la Colterm nu au pornit toate aspersoarele, care să țină sub control cenușa, iar aceasta să nu fie luată de vânt. Aceștia spun că nu au pornit aspersoarele deoarce efectuau lucrări de stabilizare a malurilor în zonă.

„Ieri erau scoase din funcțiune câteva aspersoare. Nu am avut informația că era vânt puternic. Era număr insuficient de aspersoare. O să trimitem autospeciala noastră, care o să rămână la Utvin”, a spus Emil Șerpe.

Reprezentanții Gărzii de Mediu au cerut intervenția pompierilor cu o autospecială pentru a reduce efectul cenușei.

„Pe raza localității Utvin, Colterm deține depozitul de zgură pe o suprafață de zece hecatre, Când vântul este tare au loc spulberări. Cetățenii ne-au trimis și poze, iar nivelul de cenușă a fost foarte mare. Comisarii au fost în zonă, s-a semnalat că nivelul era mare. Nu s-au luat măsuri de prevenție din partea celor care dețin depozitul. Aspersoarele nu erau toate puse în funcțiune. Sprijin a fost acordat de cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Am fost nevoiți să cerem sprijin pentru că am văzut că nu faceți față”, a spus Alina Călușeru, directorul Gărzii de Mediu Timiș.

UPDATE: Garda de Mediu – amendă de 15.000 de lei pentru Colterm

Controlul din zona Utvin efectuat de comisarii de la Garda de Mediu Timiș s-a lăsat cu… amendă. Reprezentanții Colterm au fost amendați de comisarii Gărzii de Mediu cu 15.000 de lei pentru că praf de cenușă de la depozitul de zgură a ajuns pe casele și în gospodăriile locuitorilor din Utvin.

Comentarii

comentarii