Acasă Economic Cererea de birouri din afara Bucureștiului va atinge în acest an cel...

Cererea de birouri din afara Bucureștiului va atinge în acest an cel mai mare nivel înregistrat vreodată. Timișoara are o rată de neocupare de 2%

DISTRIBUIȚI

nepi-city-business-centre-timisoara-1Cererea totală de spații de birouri din Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Brașov a atins, în primul semestru al acestui an, un nivel aproape similar cu cel înregistrat în tot anul 2015, fiind tranzacționați aproximativ 64.000 metri pătrați, potrivit datelor DTZ Equinox, care estimează pentru întreg anul 2016 o cerere record de birouri localizate în aceste orașe.
În 2015, cererea pentru spații de birouri localizate în principalele orașe regionale a fost cu 25% mai ridicată față de anul precedent și a însumat aproximativ 70,000 de metri pătrați. Cererea netă a reprezentat 90% din volumul total al cererii, însumând aproximativ 60.000 metri pătrați tranzacționați, și a fost împărțită între cerere nouă (80%) și relocări în cadrul stocului de clasa A și B.
”Anul acesta, piața de birouri din principalele orașe regionale va depăși rezultatele înregistrate în 2015. Activitatea de tranzacționare din primul semestru al anului și nivelul de livrări anunțat pentru 2016 – 2017 demonstrează că cele mai mari piețe de birouri din afara Capitalei sunt atractive, atât pentru dezvoltatori, cât și pentru chiriașii spațiilor de birouri.’’, a declarat Mădălina Cojocaru, Partner Office Agency al DTZ .
În prima jumătate din acest an, alți 47.500 de metri pătrați de birouri au fost finalizați, iar pentru următoarele 18 luni aproximativ 165.000 metri pătrați de spații de birouri sunt programați pentru finalizare. Potrivit DTZ, în perioada 2016 – 2017, nivelul livrărilor de spații moderne de birouri din principalele orașe regionale este estimat să depășească 210.000 metri pătrați, astfel că, până la finalul anului viitor,, stocul total din Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Brașov ar putea ajunge la circa 800.000 metri pătrați.
La finalul anului trecut, stocul spațiilor de birouri moderne din Cluj, Timișoara, Iași și Brașov era cu 20% mai ridicat față de 2014 și însuma 584.000 metri pătrați.
Din suprafața totală de birouri tranzacționată în 2015, Iași a reprezentat 35%. Acesta a fost urmat de Cluj-Napoca – 23%, Timișoara – 22% și Brașov – 20%.
Companiile din sectoarele tehnologie și telecomunicații au continuat să genereze cele mai multe cereri (75% din suprafața tranzacționată), urmate de companiile din domeniile financiar (10%) și producție/ industrial (8%).

Cluj-Napoca, cea mai mare piață de birouri din afara Capitalei

Orașul Cluj-Napoca continuă să fie cea mai mare piață de birouri din afara Capitalei, cu un stoc modern de 240.000 metri pătrați la finalul primului semestru din acest an. În 2015 au fost livrați 43.000 metri pătrați de spații de birouri, acesta fiind cel mai ridicat nivel înregistrat pentru o piață regională. Între a doua jumătate a anului 2016 și 2017, aproximativ 65.000 metri pătrați de spații de birouri sunt programați pentru finalizare. La sfârșitul anului 2017, stocul de birouri clasa A și B din Cluj ar putea depăși 300.000 metri pătrați.

Timișoara a înregistrat în primul semestru cel mai mare nivel de metri pătrați tranzacționați

Timișoara continuă să fie a treia cea mai mare piață de birouri din afara Capitalei, cu un stoc modern de birouri la finalul primului semestru de 126.500 metri pătrați. Între a doua jumătate din 2016 și 2017, aproximativ 66.000 metri pătrați de spații de birouri sunt programați pentru finalizare. La finalul anului 2017, stocul de birouri de clasa A și B din Timișoara ar putea fi mai mare cu 50% comparativ cu primului semestru. În primele șase luni ale anului, cererea pentru spații de birouri a crescut în mod semnificativ. În comparație cu celelalte piețe regionale, Timișoara a înregistrat cel mai ridicat nivel de metri pătrați tranzacționați (circa 23.000).

Iașiul a avut cea mai mare tranzacție de birouri înregistrată până în prezent în afara Capitalei

Cu un stoc modern de 180.000 metri pătrați la finalul primului semestru, Iași este a doua cea mai dezvoltată piață de birouri din afara capitalei. Aproximativ 31.000 metri pătrați au fost finalizați anul acesta, iar pentru a doua jumătate din 2016 nu sunt așteptate livrări majore. Analizând în perspectivă, pentru anul viitor sunt planificați pentru livrare doar 10.000 metri pătrați de spații de birouri. În prima jumătate a acestui an, Iași a atras cea mai mare cerere înregistrată până acum într-un oraș regional (Amazon, 13.000 metri pătrați).

Brașovul continuă să fie cea mai atractivă piață din perspectiva costurilor de ocupare pentru spațiile de birouri de clasa A

Stocul modern de spații de birouri din Brașov este, la finalul semestrului I, de 87.000 metri pătrați, orașul ocupând a patra poziție în topul orașelor regionale după stocul de birouri. În 2015, Brașovul nu a înregistrat livrări semnificative, iar stocul a ramas neschimbat până la finalul anului. Cererea brută din 2015 a fost de 13.500 metri pătrați, cu 60% mai ridicată față de anul anterior.
Între a doua jumătate din 2016 și 2017 sunt programați spre finalizare 22.000 metri pătrați de birouri, iar până la finalul 2017 stocul ar putea depăși 100.000 metri pătrați.
La finalul lunii iunie 2016, rata de neocupare pentru spațiile de birouri moderne din principalele orașe regionale este 2% în Timișoara, 4% în Cluj Napoca, 5% în Iași și 6% în Brașov.
În ceea ce privește nivelul prețurilor de închiriere, pentru spațiile de clasa A, acesta se încadrează în intervalul 13 – 15 euro/ mp/ lună în Cluj Napoca, între 12 – 14 euro/ mp/ lună în Timișoara și Iași și între 11 – 12 euro/ mp/ lună în Brașov.

Comentarii

comentarii