Acasă Actualitate Cetatea Aradului şi-a deschis porţile

Cetatea Aradului şi-a deschis porţile

DISTRIBUIȚI

Cetatea Aradului şi-a deschis sâmbătă porţile pentru arădeni, cu ocazia Zilei Europene a Patrimoniului. Accesul în Cetate a fost permis între orele 11-17, mii de arădeni profitând de aceasta pentru a vizita vechiul edificiu militar şi pentru a se fotografia alături de tehnica de luptă prezentată pe platoul unităţii militare. Construită pe vremea Mariei Tereza, Cetatea Aradului este considerată drept cel mai bine conservat obiectiv militar din Europa, construit în stil Vauban. La ora actuală, cetatea găzduieşte încă un batalion de infanterie, însă demersurile autorităţilor locale arădene de a prelua Cetatea Aradului în patrimoniul municipiului Arad şi a o demilitariza sunt avansate, negocierile dintre municipalitate şi Ministerul Apărării fiind în curs de finalizare. Ziua porţilor deschise de sâmbătă s-a dovedit un adevărat succes, dat fiind interesul arădenilor pentru acest obiectiv definitoriu pentru Arad. Copii, tineri şi bătrâni au ţinut să treacă pragul vechii cazarme militare pentru a vedea cum arată cetatea din interior. Militarii s-au dovedit gazde bune, ofiţeri pe post de ghizi oferind amănunte despre armamentul expus dar şi despre istoricul cetăţii.

Comentarii

comentarii