Acasă Actualitate Cetatea Sfântului Ladislau de la Coronini aproape de inaugurare. Restaurarea noului obiectiv...

Cetatea Sfântului Ladislau de la Coronini aproape de inaugurare. Restaurarea noului obiectiv turistic din Banat a costat peste 5 milioane de euro – foto

DISTRIBUIȚI

Lucrările la Cetatea Sfântului Ladislau de la Coronini s-au încheiat în mare parte. Silviu Hurduzeu, președintele CJ Caraș-Severin a vizitat obiectivul de pe malul Dunării și a anunțat că acesta va putea fi vizitat din 15 iunie, când se va sărbători, în premieră, Zilele Banatului Montan.

„Încă de anul trecut, când am fost acolo împreună cu domnul primar Ilie Boboescu (n.r. primarul comunei Coronini), lucrurile evoluaseră foarte mult în bine ca urmare a celor 3,5 milioane de euro fonduri europene, investiția totală fiind de peste 5 milioane de euro. Eu sper că, anul acesta, odată cu sărbătorirea pentru prima dată a Zilei Banatului Montan, turiștii vor putea vizita întreaga cetate după ce se face recepția. În acest moment, deadline-ul pentru semnarea hârtiilor necesare care să marcheze finalizarea lucrării ar fi luna mai. Reiau ce am spus și în alte rânduri: Clisura are un potențial turistic comparabil cu zona montană. Cetatea lui Ladislau va fi promovată corespunzător și cred că putem întreprinde acțiuni turistice comune cu cei de pe malul drept al Dunării de la Golubăţ”, afirmă șeful CJ Caraș-Severin, citat de Expresdebanat.ro.

Cetatea de pe Clisura Dunării a fost ridicată de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, în 1428, pentru a întări granița în fața pericolului otoman.

Spectaculosul obiectiv turistic a trecut printr-un amplu proiect de restaurare, lucrările întindându-se pe mai bine de opt ani.

Proiectul, de peste 5 milioane de euro, este unul complex, cuprinzând consolidarea, restaurarea, conservarea și protecția Cetății Ladislau, realizarea unui punct de belvedere prin amenajarea Turnului 3 de Sud-Vest, conservarea zidurilor și turnurilor cetății cu asize de piatră, amenajarea de platforme și pasarele, construirea unui corp anexă, realizarea de instalații electrice și sanitare, iluminat arhitectural și ambiental, amenajarea incintei sitului și realizarea de alei pietonale.

Proiectul avea un termen de finalizare de 44 de luni, iar inaugurarea era prevăzută pentru începutul anului 2021, însă pe parcurs au apărut numeroase probleme. Lucrările sunt acum pe final, iar în câteva luni se preconizează și inaugurarea.

Înainte de restaurare, se putea vedea doar „pintenul” de pe deal, care se ridică deasupra Dunării la 50 de metri, iar acum zona este de nerecunoscut.

Cetatea medievală va fi introdusă în diverse circuite turistice naționale și internaționale, pentru a atrage un număr mai mare de turiști. De asemenea, este prevăzută diversificarea serviciilor culturale prin organizarea a minimum patru evenimente anuale periodice, cu accent pe păstrarea tradițiilor locale.

Obiectivul proiectului este dezvoltarea turismului în zonă prin restaurarea și punerea în valoare a acestui monument istoric, precum și creșterea gradului de informare și interes pentru cultură.

Comentarii

comentarii