Acasă Sport CH Politehnica – învinsă pentru a şasea oară în acest sezon

CH Politehnica – învinsă pentru a şasea oară în acest sezon

DISTRIBUIȚI

handbal 3Seria rezultatelor negative continuă pentru formaţia timişoreană de handbal masculin CH Politehnica, gruparea condusă de Constantin Ştefan fiind învinsă miercuri de cei de la Potaissa Turda.

Bănăţenii aveau nevoie de un rezultat pozitiv pentru a nu pierde contactul cu echipele din prima jumătate a clasamentului, însă alb-violeţii nu au reuşit să se întoarcă victorioşi de la Turda, cedând la capătul celor 60 de minute cu scorul de 32-26. Partida a fost începută bine de bănăţeni, care au ţinut aproape de gruparea ce au învins-o în Cupa Politehnica înainte de începutul actualului sezon. La pauză, Turda a condus cu doar două goluri, meciul fiind pe departe de a fi jucat. A urmat însă repriza secundă, în care elevii lui Ştefan nu au mai fructificat în gol acţiunile de atac avute, astfel că Turda s-a desprins pe tabelă şi la cinci goluri. La fel ca şi în etapele precedente, Politehnica nu a mai putut ţine pasul cu adversarul în partea a doua a meciului, fapt ce a adus o nouă înfrângere a grupării de pe Bega. Chikovani, cu opt goluri, şi Timofte, cu cinci reuşite, au fost principalii marcatori ai Politehnicii în deplasarea de la Turda. Cu această înfrângere, Politehnica rămâne pe poziţia a şaptea în clasamentul general şi aşteaptă următorul meci, în care vor întâlni pe teren propriu echipa Pandurii Târgu Jiu, duminică, de la ora 13:00.

Comentarii

comentarii