Acasă Actualitate Charlie Ottley s-a întors la Timișoara și le-a oferit daruri copiilor care...

Charlie Ottley s-a întors la Timișoara și le-a oferit daruri copiilor care l-au jefuit astă vară

DISTRIBUIȚI

Celebrul regizor britanic Charlie Ottley s-a întors în România, ca să lanseze filmul documentar despre județul Timiș, și ca să le ducă daruri copiilor care în vară i-au furat echipamentul de filmat. Cei mici au primit un laptop și o cameră foto, iar regizorul le-a promis că va face o expoziție cu imaginile surprinse de ei.

Vara trecută, regizorul britanic Charlie Ottley filma un clip de promovare a județului Timiș. Spre miezul nopții s-a așezat pe o bancă într-un parc. A fost momentul când doi copii au profitat de neatenția lui și i-au furat drona. Câteva zile mai târziu minorii au fost prinși de polițiști, iar regizorul a promis că se va întoarce cu daruri pentru copii.

„Am o provocare pentru voi. Vreau să vă ofer o șansă la o pasiune, o șansă la educație, o altă perspectivă. Le-am cumpărat o cameră foto. Dacă o vindeți, nu o să faceți mulți bani și vă rog să nu o vindeți. De asemenea, am cumpărat și un laptop”, le-a spus Charlie Ottley celor doi copii.

Cei mici au primit și un tutorial despre fotografiat și filmat de la regizorul britanic. Cei doi copii provin dintr-o familie cu probleme. Mama are grijă singură de cei 7 copii, întrucât soțul ei este la închisoare.

Regizorul britanic trage astfel un semnal de alarmă pentru ceea ce înseamnă fenomenul infracționalității din țara noastră.

 „Are 7 copii, nu poate munci pentru că este ocupată să se îngrijească de cei mici, deci nu poate face bani. Nu e o surpriză că acești copii fură, pentru că nu au multe opțiuni. Pentru mine, cel mai important este că putem să le dăm o direcție bună în viață. Nu sunt copii foarte cheltuitori, nu au nevoie de o grămadă de bani, dar e un start bun, au un laptop acum și pot să caute pe internet lucruri pe care să le facă”, a spus Ottley. Charlie le-a dat și o temă celor mici: să facă multe fotografii pentru că la primăvară va organiza o expoziție, iar parte dintre ele vor fi vândute peste hotare. Banii vor merge pentru ajutorarea familiei.

Sursa: digi24.ro

Comentarii

comentarii