Acasă Sport Chinezii le-au predat secretele artelor marţiale jandarmilor români

Chinezii le-au predat secretele artelor marţiale jandarmilor români

DISTRIBUIȚI

jandarmi karateLa sfârşitul săptămânii trecute, la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi de la Gheorgheni a avut loc ceremonia de încheiere a stagiului în domeniul artelor marţiale.

În prezenţa unei delegaţii oficiale din Republica Populară Chineză, conduse de colonelul superior XU CHAO, şeful Statului Major la Comandamentul Provincial Jiangsu, din cadrul Trupelor Poliţiei Înarmate Populare Chineze, cei 60 de jandarmi participanţi au primit atestate din partea instructorilor chinezi care le certifică aptitudinile dobândite în domeniul artelor marţiale. Unul dintre participanţi a fost şi sergentul  major  Adrian Pandelea din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod”. Acesta a fost apreciat în mod deosebit pentru rezultatele obţinute şi a fost recompensat cu un certificat de excelenţă în domeniul artelor marţiale. La finalul ceremoniei, sub îndrumarea instructorilor chinezi, jandarmii au prezentat o serie de exerciţii demonstrative, în cadrul cărora au exemplificat procedee de lupte chinezeşti, exerciţii de arte marţiale (demonstraţii cu săbii) şi demonstraţii de luptă în stilul Sanda. Stagiul de pregătire în domeniul artelor marţiale, sub îndrumarea a trei instructori chinezi (experţi în domeniul artelor marţiale), din cadrul Trupelor Poliţiei Înarmate Populare Chineze, a avut loc în perioada 13-31 mai.

Comentarii

comentarii