Acasă Cultura Christoph Pepe Auer, la Plai 2009

Christoph Pepe Auer, la Plai 2009

DISTRIBUIȚI

O nouă confirmare la Festivalul Plai 2009 este, de data aceasta, nu o figură legendară a scenei de muzica lumii, ci o speranţă: Christoph Pepe Auer, un muzician de jazz din Austria, în vârstă de numai 28 de ani, dar care a reuşit să îşi construiască un nume în Viena şi nu numai. Christoph Pepe Auer s-a născut în 1981 la Tirol, în Austria. A început să studieze muzica de la cinci ani şi a făcut-o foarte bine, întrucât 15 ani mai târziu, în 2001, a fost acceptat la Universitatea de Muzică din Graz, unde a început să studieze saxofonul de jazz cu profesori precum Florian Brambock, Karl-Heinz Miklin, Heinrich von Kalnein şi Klaus Dickbauer. A cântat pe scenă cu Adam Holzman (clape, Miles Davis Band), Joseph Bowie şi Vienna Art Orchestra. În 2005, a fost trimis ca reprezentant al studenţilor din Universitatea de Muzică din Graz la întrunirea IASJ –  moment de răscruce al carierei sale, deoarece discuţiile cu marii jazzişti din lumea întreagă l-au determinat să muncească mult mai intens pe partea de compoziţie. Compoziţiile sale i-au adus artistului un premiu Hans Koller, o bursă şi un contract la New York, unde a cântat cu muzicieni precum Tony Malaby, Donny McCaslin, Marcus Strickland şi Branford Marsalis, şi a înregistrat albumul The New York Sessions. Tot în 2005, Christoph Pepe Auer şi-a luat masteratul în arte, iar astăzi a ajuns să fie unul dintre cei mai bine cotaţi muzicieni de jazz din Viena. Succesul său se datorează şi colaborarilor cu nume mari ale jazzului mondial, precum Dick Oatts, George Garzone, Donny McCaslin, Branford Marsalis, David Binney, Tony Malaby, Marcus Strickland, Jason Lindner şi alţii. La Plai, va veni cu proiectul propriu – Christoph Pepe Auer Group, grup care îi conţine şi pe Manu Delago (hang, fx), Martin Reiter (pian), Matthias Pichler (bass) şi Peter Kronreif (baterie), un proiect bazat pe compoziţiile proprii, inspirate de Wayne Shorter, Kenny Wheeler, Jimmy Merritt şi Ornette Coleman. Muzica grupului a depăşit de mult graniţele Austriei, cvartetul fiind invitat să cânte în Serbia, Slovenia, Croaţia, Kosovo, Polonia, Germania, Ierusalim, Cipru, Slovacia, Italia, SUA, Suedia, Irlanda, Bulgaria, Anglia şi Scoţia.

Comentarii

comentarii