Acasă Actualitate Cinci graficieni, în finala concursului de logo-uri al Asociaţiei „Timişoara – Capitală...

Cinci graficieni, în finala concursului de logo-uri al Asociaţiei „Timişoara – Capitală Culturală Europeană”

DISTRIBUIȚI

Cu un proces de selecţie care a ţinut aproape două luni, cu tot cu prelungiri, concursul de identitate vizuală organizat de Asociaţia „Timişoara – Capitală Culturală Europeană” se apropie de final. Dintre cei 26 de graficieni, care au propus zeci de logo-uri pentru asociaţie, cinci au intrat în faza finală. În data de 7 mai, finaliştii vor participa la o întâlnire cu membrii Consiliului Director şi cu experţii juriului de selecţie, unde vor putea  adresa întrebări clarificatoare, care să sprijine procesul de creaţie.

Până în data de 18 mai, concurenţii vor putea trimite propuneri revizuite, urmând ca selecţia finală să se facă la întâlnirea extinsă a Consiliului Director din 21 mai.

Între timp, publicul vedea logo-urile şi mapele concurenţilor şi poate veni cu opinii şi sugestii referitoare la acestea, pe blogul asociaţiei, timisoara2020.wordpress.com.

„Artă în stradă” – cel mai recent proiect al asociaţiei

Pentru a veni în spijinul artiştilor şi pentru a simplifica procedurile de autorizare, Asociaţia „Timişoara – Capitală Culturală Europeană” a solicitat şi a primit din partea Comisiei de Ordine Publică a Primăriei Timişoara autorizaţia pentru două locaţii pilot dedicate manifestărilor artistice stradale, care să fie gestionate de asociaţie.

Acţiunea pilot se desfăşoară în perioada 28 aprilie – 31 mai, de vineri până duminică, între orele 10.00 şi 21.00, la fântâna de pe str. Alba Iulia şi în parcul din Piaţa Libertăţii. În cele două locuri vor avea loc manifestaţii artistice de tip muzical, arte vizuale, artele spectacolului, meşteşuguri. Artiştii vor avea permisiunea să ofere materiale informative, obiecte manufacturate personal, CD-uri audio proprii.

De asemenea, artiştii vor putea primi donaţii. Reprezentanţii Asociaţiei „Timişoara – Capitală Culturală Europeană” vor selecta artiştii pe baza unei cereri şi a unui material video/foto în care aceştia îşi vor prezenta repertoriul/portofoliul. Calendarul manifestărilor va fi public, sub forma unui calendar, pe blogul asociaţiei, timisoara2020.wordpress.com.

Comentarii

comentarii