Se pleacă din România, se știe, se discută și se ridică din umerii neputinței. Este ca într-un carusel în care cel din spate, deși pare a avea viteză mare, nu-l ajunge niciodată din urmă pe cel din față. România se depopulează, zilnic, cu sute de persoane, suntem pe cale de a deveni o națiune ”mică”. În curând, asta nu o să ne mai convină, mai ales că eram obișnuiți a fi ”o mare națiune”. Grecia este modelul prost, o țară superbă cu abia 10 milioane de locuitori, grecii fiind de acum cetățeni ai Americii, Europei Occidentale, mai ales intelectualii. Este și cazul nostru, cu adăugarea unui detaliu: de la noi pleacă de acum și oamenii simpli, chiar și fără școală, fără bacalaureat, la care se adaugă minunații lucrători din construcții, oameni îndemânateci, de care avem nevoie…
Cine pleacă? Unii ar spune: ”cine poate!”, doar că nu este chiar așa. Cunosc o mulțime de medici tineri, care erau pe punctul de a pleca, dar au ales să rămână. Desigur, oferta salarială schimbându-se a modificat și sensul deciziilor pe care medicii le-au luat. O parte a studenților, material uman mult mai delicat, în post- adolescență, a decis să plece. Pleacă însă și cei fără studii… Timișul a fost un model al exodului fin, rafinat, al oamenilor fie educați, fie mult prea revoltați, care nu mai puteau suporta, în perioada comunistă, dictatura lui Ceaușescu. În general, nemții, evreii și unii români cu un profil curajos și nonconformist. Apoi, regimul Iliescu, mai apoi, dictatura lui Băsescu și urarea lui pentru cei nemulțumiți: ”plecați!”, au trimis alte milioane peste graniță. Trăim acum, exodul cu numărul ”n”, la care contribuie nu doar guvernul, politicienii din Parlamentul României, ”făuritorii” legilor și ai regulilor, ci deopotrivă, acei (acel) primari (primar) care urează celor ce-l critică să… se mute din Timișoara! Îl știți, îl identificați, desigur!
Cine pleacă? O întrebare care ar putea primi un răspuns cam așa: ”Cine rămâne?”. O retorică pe care vom încerca mereu să o schimbăm. Rămânem cei care deja știm ceea ce dorim să schimbăm, chiar dacă chinul are vreo 29 de ani, cei romantici, iubitori ai locurilor, familiei, prietenilor, cei care suntem gata să criticăm, numai și numai pentru a îmbunătăți prezentul. Prezentul nu este doar al lor, al celor care (aparent) decid, ci al celor care nu avem liniște până nu avem ceea ce merităm: o viață decentă, respectul decidenților, armonie socială, civism recunoscut.
Timișoara nu pleacă, timișorenii sunt aici, chiar dacă profilul socio-cultural a comportat modificări. Timișoara va fi, la fel, un pilon al civismului și al curajului.
Nu plecăm!
