Nicolae Robu a intrat prima dată în viaţa lui în politică la chemarea insistentă, în 2007, a liberalilor şi binevoit de interimarul filialei judeţene de atunci, prof. univ. Adrian Cioroianu, care a găsit în filială doar orgolii nemăsurate şi invidie internă, iar un om dinafară putea aduce pace între tabere. Aşa a şi fost, dar fermitatea lui i-a deranjat pe mulţi liberali locali cu ştate vechi în filială, dar care nu au reuşit niciodată să unească şi să adune echipa, ci doar să o fisureze şi să o dezbine. În loc să identifice adversarul extern se păruiau între ei.
Prin 2011, când se contura USL, dar încă nu erau fixaţi candidaţii pentru Primăria Timişoarei şi pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş, PSD-iştii se dădeau de ceasul din urmă şi-l persiflau pe rectorul Universităţii Politehnica Timişoara din acea vreme, senatorul Nicolae Robu, încercând să-şi bată joc inclusiv de faptul că titulatura completă îi era „prof. univ. dr. ing. Nicolae Robu, rector al UPT şi senator”. Mă gândesc că pentru fiecare dintre aceste titluri, Robu a muncit mult şi mai ales, că nu a plagiat, fiind el însuşi, atunci, şi conducător de lucrări de doctorat, iar mulţi dintre cei care îi treceau prin mâna de dascăl au ajuns în mari institute şi companii din străinătate sau de la noi. Nu am putut înţelege zeflemeaua lor decât ca semn al frustrării şi al complexităţii în faţa unui om corect şi împlinit. Social-democraţii îl numeau ba „Roibu”, ba „chitaristul”, ba „pletosul”. Dar nimeni nu-i putea spune „coruptul”, nici măcar „comunistul”.
După fixarea numelui lui Robu drept candidat pentru Primăria Timişoarei (pe care PSD-iştii nu o vor câştiga pururi, pentru că un viceprimar este PUS acolo prin negocieri ale consilierilor locali, nu este ALES de cetăţeni! şi astfel au ajuns şi vreo doi PSD-işti să se aşeze în fotoliul de viceprimar al Timişoarei postdecembriste), social-democraţii din USL au mai tăcut public. Dar era clar că Robu ca primar le va încurca multora socotelile. Chiar în campania electorală, candidatul Nicolae Robu a trecut printr-un episod foarte delicat în privinţa sănătăţii, moment prielnic pentru a vedea caracterele celorlalţi candidaţi şi măturici ai politicii locale. A curs şirul de declaraţii pline de veninul piticului care nu poate ajunge nici măcar să-i facă o bătătură uriaşului. S-au numărat printre ei Adrian Orza (crescut sub umbra poalelor politice şi administrative ale lui Gheorghe Ciuhandu), însuşi Gheorghe Ciuhandu, din păcate şi directorul Filarmonicii Banatul, Ioan Coriolan Gârboni, Ion Răducanu, iar aliaţii din USL continuau şuşotelile, pentru că ştiau cu toţii că Robu este locomotiva care-i va trage în sus, chiar şi de pe patul de spital.
Robu a câştigat alegerile, iar şacalii p(ol)itici s-au transformat repede în râme în faţa noului primar ales şi am asistat la o metamorfozare a discursului şi a comportamentului lor, care a evoluat de la punerea cenuşii în cap până la admiraţie şi reorientări josnice care le trădează lipsa de caracter, de tip caragialesc: „Să trăiţi, ştiţi, eu, familie, mă bucur, voiam, nu am vrut, alţii m-au…, dar eu vă apreciez şi întotdeauna am ştiut că sunteţi o valoare, un om corect şi capabil şi că veţi câştiga” etc, etc.
Dintotdeauna, Nicolae Robu a spus un lucru: „Oricine este corect poate face echipă cu mine, dar am nişte exigenţe: vreau ca toată lumea să lucreze corect, cinstit, eficient, prompt, pentru cetăţeni şi să manifeste respect total faţă de aceştia. Cine nu se poate conforma sau nu vrea să se conformeze acestor exigenţe, nu va putea rămâne alături de mine. (…). Dacă voi afla că cineva nu este corect sau c face lucruri ilegale, că nu respectă legea, voi fi primul care va anunţa instituţiile abilitate (Justiţie, DNA, Parchet, Poliţie) să-şi facă datoria”.
Această declaraţie i-a pus pe mulţi care-şi făceau planuri-planuri, pe gânduri şi au făcut ca luna de miere în fotoliul de primar al Timişoarei pentru Nicolae Robu să pară un „rânjet” forţat dintr-o poză de familie, în care avem doar părinţi, copii şi fraţi vitregi, dar care sunt obligaţi să mănânce aceeaşi pâine.
De la bun început, conducerea Primăriei Timişoara trăgea în două părţi opuse: dreapta-stânga, PNL-PSD, Robu-Stoia. Fiecare cu echipa lui, discuţii purtate de interese diferite, de felul „Ce am putea face aici pentru oraş” la unii până la „Ce fain ar fi să ai măcar vreo 5-6 case aici”, de exemplu, pe strada Eugeniu de Savoya, spre pietonală, la alţii.
Sub administraţia Robu nu s-a mai „retrocedat” niciun imobil pe Legea 112 şi nu s-a mai putut înstrăina niciun teren al municipalităţii. Desigur, cei care erau puşi pe căpătuială şi sperau să meargă afacerile tot aşa, ca şi până mai acum trei ani, nu-şi mai puteau face de cap, iar uşile primăriei, care altădată le erau larg deschise, acum s-au închis în faţa influenţelor, de la Juridicul care „pierdea” procese pe bandă fie prin neprezentare în instanţe să-şi apere procesele, fie prin neexercitarea dreptului de preemţiune, până la cabinete mai înalte.
Aproape 7.000 de dosare în original au ridicat săptămâna trecută din sediul Primăriei Timişoara oamenii legii, cu mandat de la DNA Bucureşti, toate vizând retrocedările pe Legea 112/1995. Acestea nu-l vizează pe Robu. Dar cei care se ştiu vinovaţi vor să-l împroaşte şi pe el cu mizeriile lor. Direct sau măcar prin interpuşi. De la poze tendenţioase apărute în media, care-l reprezintă pe Robu pe holul PMT ca şi când s-ar teme de procurorii DNA care cară dosare, până la insistenta încercare de mocirlire a edilului, prin afirmaţii de genul „în PMT au avut loc repetate descinderi/percheziţii”. În conferinţa de presă de marţi, primarul Nicolae Robu a clarificat acest aspect. „S-au făcut afirmaţii că de mai multe ori în PMT s-ar fi făcut percheziţii. Au mai fost de două ori veniţi în PMT reprezentanţi ai DNA pentru a le lua declaraţii unor angajaţi. Niciodată nu sa întâmplat nimic la Cabinetul Primarului, aşa cum au încercat unii să prezinte lucrurile, introducându-mă şi pe mine în ecuaţie, chiar şi subliminal. Niciodată nu s-a făcut vreo percheziţie niciunde în PMT, până săptămâna trecută, când cu mandat de la DNA a fost prezentă o echipă de la Poliţie, care a procedat super-civilizat, aşa cum trebuie să se întâmple într-un stat de drept. Mi s-a cerut să întrerup relaţia cu publicul în camera 30, unde urma să aibă loc percheziţia şi până seara şi-au văzut de treaba lor, de unde au ridicat aproape 7.000 de dosare. E firesc ca atunci când există sesizări de spre nereguli, să se procedeze inclusiv la percheziţii”, a explicat Nicolae Robu.
Iar cei care-l aşteaptă pe Nicolae Robu la cotitură sunt mulţi. Şi din noul PNL, şi din administraţie, şi din magistratură. Iar lupta se ascute cu atât mai mult, cu cât vin alegerile din 2016, iar la români, întotdeauna lupta se ascute şi nu se toceşte.
