Acasă Actualitate Cîţu le-a transmis primarilor că va aloca o parte din sume pentru...

Cîţu le-a transmis primarilor că va aloca o parte din sume pentru a susţine o parte din această subvenţie la gigacalorie. Aceşti bani nu sunt pentru amenzi sau plăţi restante

DISTRIBUIȚI

Premierul interimar Florin Cîţu le-a transmis primarilor, la videoconferinţa de luni cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România, pentru identificarea unei soluţii pentru subvenţia la gigacalorie, că în această săptămână vor fi alocate o poarte din sumele care să susţină o parte din subvenţia la gigacalorie, în această iarnă. El le-a mai spus edililor că doreşte să discute cu ei despre stabilirea unor principii pentru aceste alocări, pentru ca pe viitor o unitate administrativ-teritorială să nu primească mai mulţi bani ca o alta, iar fondurile vor fi destinate numai suportării a unei părţi din această subvenţie şi nu pentru amenzi sau alte plăţi restante. 

„Am vrut să avem această disucţie pentru că este o situaţie specială şi, indiferent de situaţia politică, trebuie să venim cu soluţii în momentul acesta. Aş vrea să avem o discuţie foarte onestă şi transparentă despre nevoile clare. Eu am văzut discuţiile pe care le-aţi avut cu Ministerul Finanţelor şi aş vrea să împărţim aceste nevoi până la finalul anului şi, după aceea în prima parte a anului viitor, până în aprilie, pentru că o să facem aceste alocări împreună cu câteva alocări pentru Ministerul Sănătăţii. Vreau să am o situaţie reală. Ştiu că este o situaţie excepţională, dar aş vrea să discutăm puţin şi despre un plan pe termen mediu şi poate mai lung. Cum putem să folosim această situaţie pentru că acum vom rezolva situaţia aceasta punctuală, vom subvenţiona o parte din gigacaloria din banii de la buget, vedem sumele exacte, pe asta vom mai discuta. Dar asta nu este o soluţie pentru termen lung, pentru că nu ajută dacă anul viitor ne aflăm în acelaşi loc. Şi atunci aş vrea împreună cu dumneavoastră şi cum primarii din oraşele respective, să ne gândim în paralel la un plan pe termen lung, ca să nu mai avea această situaţie şi anul viitor. Poate să o mai avem anul viitor, dar sper să nu mai fie în doi, trei ani de zile, să vedem cum putem să folosim resursele pentru investiţii sau ce acte normative trebuie să treacă ca să putem să vă permitem dumneavoastră să investiţi şi să nu mai ajungem aici”, a afirmat Florin Cîţu, la videoconferinţa cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România, pentru identificarea unei soluţii pentru subvenţia la gigacalorie, luni de la Palatul Victoria.

El a adăugat că pentru a nu mai exista astfel de probleme pe viitor, trebuie să fie stabilite o serie de principii şi criterii clare cu privire la alocările care vor fi făcute.

„Referitor la sume, eu am văzut situaţia. Am cerut, dat încă nu am primit. Am cerut şi o situaţie a soldului fiecărei localităţi care a cerut, fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, mai pragmatic. Aşa ca orizont de timp, să ştiţi că ne vom mişca foarte rapid. Cred că în această săptămână vom aloca o parte din sume. Sunt câteva zone unde am văzut că sunt sume cam mari. Am văzut la Timişoara, am văzut la Iaşi parcă şi mai sunt câteva, am mai văzut două-trei unde mi se pare sumele puţin mai mari şi atunci aş vrea să agreem nişte principii – pentru ce facem această alocare de sume din Fondul de rezervă, din bugetul de stat. O facem pentru a susţine această subvenţie la gigacalorie, nu pentru plăţi, amenzi sau alte plăţi restante, ş.a.m.d. Asta nu o vom face. Vreau să fim clari, dacă cădem de acord asupra principiilor, după aceea o să fie lucrurile mult mai simple. Putem să discutăm cât să dăm pentru fiecare gospodărie. Avem o sumă X din Fondul de rezervă, sunt nu ştiu câteY  familii care vor beneficia, împărţim suma la numărul de familii şi atunci poate să fie echitabil. Deci sunt mai multe variante, dar vreau să agreem principiile pe care le vom folosi ca să nu avem după aceea discuţii că la o unitate administrativ-teritorială se duc mai mulţi bani decât la o alta. Vreau să discutăm despre principii, cum alocăm aceste sume, vreau să fie targetate, să meargă clar exact acolo unde este problema. Ele vor face din pachetul mai mare pe care îl avem şi îl vom discuta şi în Parlamentul României cu plafonare la preţuri, cu supraimpozitare profituri, etc.”, a conchis Cîţu.

 

Comentarii

comentarii