Acasă Politica Ciuhandu despre alegerile comasate: „Principalul perdant cred că va fi poporul român”

Ciuhandu despre alegerile comasate: „Principalul perdant cred că va fi poporul român”

DISTRIBUIȚI

Se vorbeşte de mult timp de comasarea alegerilor. Partidul de guvernământ îşi doreşte să facă acest lucru, dar mulţi actori politici nu vor.  Practic, se doreşte ca, la finalul anului viitor, alegerile locale să se organizeze odată cu cele parlamentare. „Din punctul nostru de vedere, argumentele care se invocă denotă faptul că partidul de guvernământ caută să organizeze concomitent aceste alegeri pentru a atrage nişte avantaje în folos propriu. Alegerile locale au un specific aparte, iar alegerile parlamentare, evident că au alt specific. Celelalte alegeri au un specific mai mult politic. Se invocă în sprijinul acestei comasări economia. Nu ştiu câtă economie este, dar vreau să vă spun că nicio democraţie şi nicio reformă în istorie nu s-a clădit pe sărăcie. Democraţia este o stare de fapt care necesită, totuşi, anumiţi bani. Problemele care se dezbat sunt complet diferite. Electorul, când se duce la vot, va avea de optat o dată pentru forurile locale – 4 buletine şi, pe de altă parte, pentru forurile centrale. Probabil, unii oameni vor fi depăşiţi de a aprecia în mod corect”, spune Gheorghe Ciuhandu, preşedinte CNC-PNŢCD.

„Cred că ei vor să facă economie de democraţie”

Ciuhandu spune că se încearcă să se pună accentul pe problemele locale, în detrimentul celor de la nivel central. „Toată problematica acestor alegeri se va cantona pe problemele locale. Răspunderea guvernului pentru amputarea pensiilor, a salariilor se va estompa şi toată lumea o să discute de groapa cutare, gigacalorie. Cu alte cuvinte, guvernul îşi va scoate urma şi vor rămâne problemele locale. Alegerile nu vor fi relevante pentru democraţia românească în niciun fel – sunt gândite să îmbunătăţească procentele electorale ale coaliţiei. Alegerile trebuie să fie organizate aşa cum prevede legea. Toate aceste invocări de economie nu-şi au justificarea. Cred că ei vor să facă economie de democraţie. Se doreşte un ghiveci naţional, din care nimeni să nu mai înţeleagă nimic, guvernul să nu mai fie tras la răspundere şi toate discuţiile să se cantoneze în plan local. Nu se doreşte o competiţie corectă, ci se caută păstrarea unor poziţii politice adjudecate cu orice preţ şi cu orice chip. Alegerile ar trebui să se ţină aparte şi partidul de guvernământ sau coaliţia trebuie să înţeleagă că nu vor sta o veşnicie. Principalul perdant cred că va fi poporul român”, a spus Ciuhandu.

„Această aşa-zisă economie, în fond, nu este decât praf în ochi”

„Un argument puternic al PDL pentru amânarea alegerilor locale – 15.000 de kilometri de drumuri locale şi judeţene – rezultatele acestui proiect se vor vedea abia în toamnă. Practic, primarii care au primit bani pot să spun că sunt ca şi realeşi. Chestia asta că se fac economii la buget este o poveste. Trebuie să fie acolo două comisii electorale – una pentru alegeri locale, una pentru parlamentare. Această aşa-zisă economie, în fond, nu este decât praf în ochi şi PDL-ul îşi urmăreşte interesele strict locale”, spune Viorel Sasca, prim-vicepreşedinte PNŢCD Timiş.

Comentarii

comentarii