Acasă Administraţie CJ din Arad și Timiș vor colabora pentru depistarea camionagiilor care distrug...

CJ din Arad și Timiș vor colabora pentru depistarea camionagiilor care distrug drumul dintre cele două județe

DISTRIBUIȚI

Șefii Consiliilor Județene din Timiș și Arad au discutat asupra punerii la punct a unui mecanism care să ajute la amendarea celor care distrug drumul județean 691 din cauza depășirii tonajului permis. În acest sens, ei vor folosi cântarul de tonaj aparținând CJT, instalat la marginea localității Alioș.

Șefii celor două județe au decis să colaboreze pentru a rezolva problema depășirii tonajului pe drumurile județene de legătură între cele două UAT-uri. Controalele pentru depistarea celor care nu respectă limitele de tonaj și deteriorează infrastructura rutieră vor fi astfel sincronizate.

Cei doi președinți s-au deplasat la cântarul de pe DJ 691, de la intrarea în Alioș, la limita cu județul Arad spre Lipova. Locul nu a fost ales la întâmplare. Se știe deja că în zonă nu se respectă tonajul, în special de către transportatorii de piatră, iar cântarul instalat nu a fost folosit până acum la întreaga s-a capacitate, ci doar sporadic.

Președintele Consiliului Județean i-a convocat într-o ședință de lucru la fața locului pe specialiștii serviciului juridic și ai direcției tehnice a Consiliului Județean, invitat fiind și primarul comunei Mașloc. S-a dorit astfel identificarea celor mai bune soluții pentru eficientizarea controlului cu acest cântar.

În urma discuțiilor, s-a stabilit ca, într-o primă fază, angajați ai Primăriei Mașloc să fie detașați temporar la Consiliul Județean, pentru a se ocupa strict de acest punct de lucru, cu activitate zilnică. Desigur, aceștia vor trebui să beneficieze în activitatea lor și de sprijinul poliției, instituție ce poate aplica sancțiuni în cazul depistării unor nereguli.

De asemenea, s-a stabilit ca, în paralel, să se lucreze la automatizarea cântarului, investiție care să fie inclusă în cadrul proiectului de modernizare a DJ 691, de la nodul cu A1 la limita cu județul Arad, investiție aflată în pregătire la nivelul CJ Timiș.

Mai trebuie spus că Alin Nica și Iustin Cionca au mai abordat și sincronizarea, coordonarea și schimbul de experiență administrativă în domenii precum sănătatea, asistența socială și dezvoltarea regională.

Comentarii

comentarii