Acasă Actualitate CJ Timiş a premiat cei 11 pompieri care au intervenit la inundaţiile...

CJ Timiş a premiat cei 11 pompieri care au intervenit la inundaţiile din Serbia

DISTRIBUIȚI

B53A4400

Consilierii judeţeni au aprobat o donaţie de 200.000 lei către Vojvodina

Pompierii din Timiş care au intervenit în Serbia au fost premiaţi astăzi de către Consiliul Judeţean Timiş pentru ceea ce au făcut acolo. Au intervenit atunci când vecinii sârbi au avut nevoie de ajutor, când peste Serbia au venit inundaţiile şi au produs un adevărat dezastru. Fiecare dintre cei 11 pompieri a primit o primă de 2.000 de lei, o plachetă şi o icoană.

„Când celelalte echipaje ale altor ţări s-au retras, în situaţia unor mine, unor pericole, formaţia noastră a rămas pe loc”

„Vreau să-i felicit pe cei 11 colegi de la ISU Banat, care în perioada 20-26 mai au fost prezenţi în Serbia, într-o misiune de salvare şi ajutor. Vreau doar să le mulţumesc, am primit şi de la consulat şi de la secretarul provinciei Vojvodina mulţumirile pentru activitatea pe care au desfăşurat-o cei 11 colegi în Serbia. Mulţumim şi pentru modul în care au reprezentat România în asemenea situaţii. Când celelalte echipaje ale altor ţări s-au retras, în situaţia unor mine, unor pericole, formaţia noastră a rămas pe loc”, a spus Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş. De asemenea, s-a propus şi acordarea sumei de 200.000 de lei pentru sprijinirea autorităţilor din Serbia cu amendamentul ca aceşti bani să fie daţi spre provincia Vojvodina. Consilierii judeţeni au fost de acord cu ambele propuneri. Banii au venit din fondul de rezervă. Luna viitoare va avea loc, cel mai probabil, o rectificare per total în buget. Atunci se vor completa banii luaţi din fondul de rezervă.

Comentarii

comentarii