Acasă Actualitate CJ Timiș pornește mai multe reparații la Complexul Bastion, pe partea aflată...

CJ Timiș pornește mai multe reparații la Complexul Bastion, pe partea aflată în administrarea sa

DISTRIBUIȚI

Timp de o lună de zile, curtea Bastionului Theresia din Timișoara, pe partea administrată de CJ Timiș, va trece prin mai multe reparații, menite a aduce în atenția timișorenilor și a turiștilor obiectivul turistic. Se schimbă corpurile de iluminat cu unele pe bază de LED, ocazie cu care va fi revizuită și instalația electrică. În plus, se vopsește gardul la pasajul pietonal de sub Bastion, se înlocuiesc anumite trepte de lemn cu unele din piatră și se restaurează aproape 200 metri liniari de plăci de alamă. De asemenea, zona tomberoanelor și a generatorului electric va fi îngrădită cu panouri de lemn potrivite din punct de vedere estetic cu zona în care se află. Firma contractată are termen să încheie lucrările până pe 16 decembrie.

Investiția se ridică la 210.000 lei. Trebuie menționat însă că lucrările de reparații majore, suplimentare celor menționate mai sus, vor fi făcute anul viitor, la ieșirea din iarnă.

”Intervenim acum, cât putem, revenind apoi la primăvară cu alte lucrări, mult mai mari. Facem ceea ce am promis. Revitalizăm Bastionul, îl transformăm într-un obiectiv turistic important. Am început cu un nou regulament de administrare, mai potrivit, prin care permitem doar activități care atrag public, 50% cultură, 50% HoReCa. Acum, lucrăm și la partea vizuală, conștienți fiind că atât cei care își deschid afaceri în zonă, cât și turiștii nu pot fi atrași de un loc în paragină.

Comentarii

comentarii