Una dintre cele mai importante modificări se referă la instalarea a patru sensuri giratorii pe drumul care leagă Timișoara de Giroc. Tot pe acest drum se are în vedere instalarea de stâlpișori pe mijlocul drumului, pentru delimitarea sensurilor de circulație. De asemenea, se dorește realizarea de noi treceri de pietoni, a anunțat Cristian Moș, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș. Rămâne de văzut cum vor influența noile amenajări traficul rutier, care la primele ore ale zilei și la finalul zilei de lucru este infernal pe acest drum.
O altă modificare importantă pe drumurile județene se referă la realizarea a două noi sensuri giratorii la Albina în zona drumului spre Sacoșu Turcesc, loc unde au avut foarte multe accidente.
”Având în vedere numeroasele accidente rutiere din zona Albina și Sacoșul Turcesc și faptul că măsurile luate până acum nu au avut efect, la sugestia Poliției Rutiere, am demarat procedura pentru realizarea a două sensuri giratorii permanente”, conform lui Cristian Moș.
Tot cei de la CJ Timiș au în plan reamenajarea sensului giratoriu aflat la ieșirea din Timișoara și intrarea în Dumbrăvița.
”Reorganizăm primul sens giratoriu modificând accesul spre centrul comercial din zonă, pentru sporirea siguranței rutiere și fluidizarea traficului auto”, a mai anunțat Moș.
Comentarii
comentarii