Acasă Actualitate CJ Timiș votează vineri bugetul județului

CJ Timiș votează vineri bugetul județului

DISTRIBUIȚI

Vineri, în cadrul unei ședințe de plen desfășurată în sistem online, consilierii județeni vor vota bugetul local al Timișului pe anul în curs. Conform proiectului de hotărâre. Timișul va avea un buget total de aproape un miliard de lei. Bugetul centralizat al județului Timiș pe anul 2025 este în sumă de 917.775.010 lei.

Acesta va fi compus din bugetul local: 875.144 mii lei, bugetul instituțiilor și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii : 62.293,70 mii lei, bugetul fondurilor externe: 22,60 mii lei, bugetul creditului în sumă de 39.126,21 mii lei.

Principala componentă a bugetului centralizat al județului, bugetul local pe anul 2025 este în sumă de 875.144.000 lei.

Așa cum a anunțat deja Alfred Simonis, președintele CJT, în acest an cheltuielile de dezvoltare vor fi mai mari decât cele pentru funcționare. Veniturile bugetului local al judeţului Timiş pe anul 2025 cuprind: veniturile de funcţionare, în sumă de 432.362,00 mii lei; venituri de dezvoltare, în sumă de 360.922,40 mii lei.

Cheltuielile bugetului local al judeţului Timiş pe anul 2025 cuprind: cheltuieli de funcţionare, în sumă de 435.090,20 mii lei; cheltuieli de dezvoltare, în sumă de 440.053,80 mii lei.

Sursele de finanţare ale bugetului local sunt asigurate din Venituri proprii – 22.000,00 mii lei; Cote din impozitul pe venit 15 % aferentă B.V.C .al C.J.T. – 321.516,00 mii lei; Sume pentru echilibrarea bugetului propriu din cota de 15% din 14% – 0 mii lei;  Sume defalcate din T.V.A; Subventii pentru alte drepturi pentru dizabilitate si adoptie: 7.818,20 mii lei; Sume primite de la UE pentru proiecte finanțate din FEN: 46.707,78 mii lei; Sume primite de la bugetul de stat pentru FEN: 8.863,60 mii lei; Alocari de sume din PNRR: 152.959,57 mii lei; Finanțarea PNDL : 10.086,40 mii lei; Finantarea programului Anghel Saligny: 20.060,35 mii lei; Sume alocate din sumele obținute în urma scoaterii la licitație a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru finanțarea proiectelor de investiții: 24.867,50 mii lei; Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic: 29.650,00 mii lei.

Vărsămintele din secțiunea de funcționare către secțiunea de dezvoltare sunt în sumă de 67.727,20 mii lei. Deficitul „secţiunii de functionare” în sumă de 2.728,20 mii lei pentru bugetul local al Judeţului Timiş pe anul 2025, se acoperă din excedentul anului precedent.

Deficitul „secţiunii de dezvoltare” în sumă de 79.131,40 mii lei pentru bugetul propriu al Judeţului Timiş pe anul 2025, se acoperă din excedentul anului precedent.

Comentarii

comentarii