Acasă Administraţie CJT scoate la licitaţie două spaţii generoase la Bastionul Theresia

CJT scoate la licitaţie două spaţii generoase la Bastionul Theresia

DISTRIBUIȚI

Se caută în continuare chiriaşi la Bastionul Theresia. Consiliul Județean Timiș va organiza o licitație cu strigare pentru închirierea a două spații disponibile în locaţia amintită, aflate în administrarea instituţiei amintite. Primul este în Corpul A, spațiul A 5, în suprafaţă de 222,09 mp + 57 mp teren aferent frontului, iar cel de-al doilea în Corpul C, spațiul C 6, cu o suprafață de 54,27 mp.    

Spațiile respective pot avea ca destinație activități tip restaurant, bar și alte activități de servire a băuturilor, creație și interpretare artistică, informații și comunicații, intermedieri financiare și asigurări, tranzacții imobiliare, activități profesionale, științifice și tehnice, cu excepția activităților veterinare, activități de servicii administrative și activități de servicii suport.

„Reabilitat din fonduri europene, Bastionul Theresia oferă spații amenajate care pot fi închiriate conform legii pentru derularea de activități în domeniul turistic, cultural, de agrement și nu numai. Dorința noastră este de a transforma Bastionul Theresia într-un loc plin de viață, unde să se desfășoare multe activități, un loc unde să organizăm evenimente de interes pentru cetățeni, așa cum am făcut recent, cu prilejul Zilei județului Timiș”, a anunţat președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

Licitaţia publică deschisă cu strigare se va desfăşura în data de 14 august 2019, ora 10, la sediul Consiliului Judeţean Timiş, Timişoara, Bd. Revoluţiei din 1989, nr. 17, la Camera 9, parter.

Caietul de sarcini poate fi achiziționat la camera 225. Înscrierea la licitaţie se va face până în data de 13 august, inclusiv, între orele 9.00 şi 14.00 la sediul CJT, unde ofertanții vor depune cererea de înscriere la licitaţie însoţită de documentele  prevăzute la punctul 5 din  Caietul de sarcini.  Pentru informații suplimentare, ofertanții pot accesa site-ul www.cjtimis.ro.

Comentarii

comentarii