Acasă Economic CLIMATHON 2016: maraton de soluții la problemele orașului

CLIMATHON 2016: maraton de soluții la problemele orașului

DISTRIBUIȚI

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de unic partener al Programului CLIMATE KIC în România pentru perioada 2014-2020, a derulat CLIMATHON, un maraton de 24 de ore în cadrul căruia s-a dezbătut o importantă problemă a orașului: Reabilitarea sustenabilă a clădirilor istorice.
Organizat pentru prima oară în România, CLIMATHON s-a desfășurat, timp de 24 de ore, concomitent în 121 orașe din întreaga lume.
Evenimentul a avut loc la sediul central al CCIA Timiș, în data de 27 octombrie 2016, începând cu ora 1900 .
Pe parcursul celor 24 de ore, participanții s-au familiarizat cu tematici, precum: legislație verde pentru Timișoara (Green Edu Care); proiectul „Casa care-mi place” (Asociația In Comunitate); curți interioare: de la gri la verde (Asociația Water & Environmental Efficiency); Poarta Artă (Asociația Culturală Kratima); soluții de termoizolație naturală pe bază de perlit (Dyos Industry); modele 3D și utilitatea acestora în cazul reabilitării clădirilor istorice (Sorin Herban – UPT, Facultatea de Construcții și ClaudiuToma – Black Light); Casa Pasivă și Casa NZEB din Dumbrăvița, judetul Timiș (arh. Dan Stoian și ing. Iosif Boros – UPT); soluții de reabilitare pe bază de materiale naturale (ing. Sorin Șchiopu – Aris Co. Group).
În urma sesiunilor de brainstorming, au rezultat 4 (patru) idei care vizează reabilitarea sustenabilă a clădirilor istorice, idei prezentate în fața juriului competiției CLIMATHON 2016: Case verzi în orașe vechi, Legislație verde pentru Timișoara, Curți interioare – de la gri la verde, Relația om – material – tehnică.

Comentarii

comentarii