O nouă acțiune caritabilă a Clubului Lions „Ana Lugojana” a avut loc în preajma Sfintelor Sărbători Pascale. De această dată, membrele Clubului Lions „Ana Lugojana”, împreună cu personalul Unității Militare 01220 Lugoj și reprezentanții Asociației Militar-Culturale ,,Sfantul Gheorghe” Lugoj, au adus un strop de bucurie într-o familie greu încercată de soartă. Bogdan, copilul familiei Mihali, în vârstă de 8 ani, este bolnav, nu are o mânuță din naștere, a suferit deja patru operații și necesită o proteză auditivă. Copilul este crescut doar de mamă, care are și ea probleme de sănătate, și de bunică, tatăl fiind decedat. Reprezentantele Clubului Lions „Ana Lugojana” au fost primele care s-au gândit să-i ofere un sprijin acestui copil cu probleme. “Cu tot dragul i-am dăruit dulciuri, jucării, alimente, haine și o sumă de bani pentru a-i face viața puțin mai frumoasă”, a declarat Simona Marinescu, past president Lions Club „Ana Lugojana”. Reprezentantele Clubului Lions „Ana Lugojana” au mai anunțat că vor să continue să ajute această familie greu încercată și să organizeze o campanie prin care să strângă fonduri pentru aciziționarea unui aparat auditiv și a unei proteze pentru Bogdan. „Oameni buni și cu suflet mare, fiți alături de noi în încercarea de a aduna fonduri pentru a-i cumpăra o proteză auditivă lui Bogdan și, de ce nu, o proteză pentru mânuță. Haideți să facem o faptă bună! ”, a transmis Simona Marinescu, precizând că oamenii care doresc să ajute pot lua legătura cu oricare dintre membrii Clubului Lions „Ana Lugojana” sau cu cei de la Unitatea Militară 01220 Lugoj.