Acasă Actualitate Clubul Rotary Opera Timişoara a lansat Academia de Excelenţă pentru Tinere Talente...

Clubul Rotary Opera Timişoara a lansat Academia de Excelenţă pentru Tinere Talente Opera

DISTRIBUIȚI

Clubul Rotary Opera Timişoara a lansat Academia de Excelenţă pentru Tinere Talente Opera, prin proiectul caritabil ”Opera, de la clasic la contemporan”, care va promova tinerele talente, adresându-li-se celor motivaţi să facă o carieră cu şi din talentul lor.

”Pe termen lung, Academia încurajează debutului artistic, crearea unei comunităţi a tinerilor artişti de pe plan local, promovarea artei clasice contemporane, dezvoltarea unei vieţi culturale diversificate”, spune rotarienii timişoreni.

Lansarea Academiei de Excelenţă a avut ca promotor spectacolul de muzică clasică pentru pian la patru mâini şi două voci al compozitorului american Aaron Garber ”Revoluţia din 1989 – tineri atunci, tineri acum” (miercuri 13 decembrie) pe scena Operei Naţionale din Timişoara.

Cu această ocazie, atât elevi ai Colegiului ”Ion Vidu” cât şi studenţi ai Facultăţii de Teatru şi Muzică din Timişoara sub coordonarea decanei Violeta Zonte au încântat publicul cu prestaţia lor, ei fiind potenţialii candidaţi ai Academiei.

 ”Paul Harris Fellow recognition oferit de americani colegului nostru Claudiu Vizitiu, a certificat parteneriatul dintre clubul Rotary Opera Timişoara şi Clubul Salem Virginia din Statele Unite ale Americii şi a dus la elaborarea strategiei comune de lucru pentru următorii cinci ani ai Academiei de Excelenţă”, completează rotarienii timişoreni.

Aceasta include un calendar detaliat al activităţilor de la elaborarea criteriilor de selecţie a candidaţilor până la organizarea stagiilor de perfecţionare a tinerilor debutanţi, activităţi ce vor contribui la implementarea cu succes a acestui proiect ambiţios.

Membri Clubului Rotary Opera Timişoara cred în potenţialul tinerei generaţii, recunosc şi recompensează premianţii, şi de aceea au îmbrăţişat ideea de a crea o Academie de Excelenţă pentru Tinere Talente Opera, care i-a inspirat şi entuziasmat.

De la idee până la concretizarea şi transpunerea ei într-un act artistic, cum a fost cel de pe scena Operei, fiecare membru al Clubului Rotary Opera a pus o parte din sufletul său, iar roadele le vor culege odată cu succesul recunoscut al primilor beneficiari ai programelor Academiei.

Proiectul a fost posibil cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş, al sponsorilor şi al altor susţinători sensibili la demersul rotarienilor.

Comentarii

comentarii