Acasă Actualitate CNATDCU i-a retras titlul de doctor senatorului PSD Florian Bodog, fost ministru...

CNATDCU i-a retras titlul de doctor senatorului PSD Florian Bodog, fost ministru al Sănătăţii

DISTRIBUIȚI

Florian Bodog, fostul ministru al Sănătății şi actual senator PSD, a rămas oficial fără titlul de doctor în Management, după ce Consiliul Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis că și-a plagiat teza de doctorat, scrie PressOne.ro.

Consiliul General al CNATDCU a validat pe18 iulie rezoluția de retragere a titlului științific de doctor în Management deținut de Florian Bodog, în unanimitate, cu 37 de voturi „pentru” din totalul celor 37 de membri prezenți.

PressOne a dezvăluit în 2017 că Florian Dorel Bodog, ministru al Sănătății în funcție la acel moment, a plagiat 147 dintre cele 232 de pagini ale tezei sale de doctorat în Management, intitulată “Managementul și marketingul unităților sanitare” şi susținută în 2008 la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT).

Conform articolului problicat de pressone.ro, două dintre cărţile din care Bodog a copiat masiv sunt semnate, una, de un consilier personal de-al său − decanul unei facultăţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, iar alta, de o colegă − conferenţiar universitar la Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii din Oradea.

Bodog a răspuns atunci prin biroul de presă al Ministerului Sănătăţii solicitării Press One de a face precizări în legătură cu lucrarea sa de docotorat.

“Informaţiile pe care le deţinem arată că teza a fost redactată cu respectarea tuturor standardelor de calitate şi de etică profesională, iar originalitatea acesteia aparţine integral autorului tezei, domnului Florian Bodog”, a transmis Ministerul Sănătăţii.

Ministerul a precizat şi că “aşa numitele suprapuneri între teza realizată de domnul Florian Bodog şi fragmentele din manualele care au drept autor principal pe doamna dr. Lucia Daina sunt, în fapt, o preluare a informaţiilor care, în fapt, aparţin în întregime domnului Florian Bodog în calitate de autor al acestora.

Comentarii

comentarii