Acasă Actualitate CNSU a hotărât: școală online, cel puțin până pe 7 februarie

CNSU a hotărât: școală online, cel puțin până pe 7 februarie

DISTRIBUIȚI

Vineri, 8 ianuarie, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, condus de prim-ministrul Florin Cîțu, a decis ca elevii și preșcolarii să continue activitățile didactice doar în sistem online și în perioada 11 ianuarie – 7 februarie.

Art.1 – Se propune suspendarea activităților care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem on-line, pentru perioada 11.01.2021 – 07.02.2021”, este primul articol al hotărârii din 8 ianuarie.

În aceeași hotărâre, s-a actualizat și lista țărilor din „zona galbenă”, s-a modificat componența Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României și s-au majorat cantitățile stocurilor de urgență medicală cu produse, materiale și echipamente sanitare necesare în procesul de vaccinare a populației împotriva virusului SARS-CoV-2. Aceste stocuri, mai exact 10 milioane de seringi cu ac, de unică folosință, ar urma să fie alocate către IGSU, iar sumele necesare vor fi atribuite din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Noua componență a Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României ar urma să fie următoarea:

 

 Nr. Instituția Nume Funcția
 

1.

 

Institutul Național de Sănătate Publică Dr. Simona Pârvu

Dr. Adriana Pistol

Dr. Radu Cucuiu

Director general

Director CNSCBT

INSP

 

2.

 

Ministerul Sănătății Andreea Moldovan

Andreea Tamaș

Dr. Amalia Șerban

Vicepreședintele grupului

Secretar de stat

Director Cabinet

Director

 

3.

 

INBI Matei Balș Prof. dr. Gabriel Popescu

Dr. Cătălin Apostolescu

Medic în specialitatea boli infecțioase

Medic în specialitatea boli infecțioase

 

4.

 

Ministerul Apărării Naționale Dr. Dragoș Marian Popescu

Dr. Valeriu Gheorghiță

Dr. Andreea Păuna

Șef Direcția Medicală

Coordonator al compartimentului de supraveghere a infecțiilor din cadrul spitalului ”Carol Davila”

Direcția Medicală

 

5.

 

Direcția de Sănătate Publică Dr. Oana Nicolescu Director executiv DSP București
 

6.

 

Ministerul Afacerilor Externe Gen. Mihai Liviu Dănilă Șef Centru Situații de Urgență MAE
 

7.

 

Ministerul Afacerilor Interne –

Departamentul pentru Situații de Urgență

Direcția Generală Management Operațional

Dr. Raed Arafat

Dr. Călin Alexandru

Dr. Bogdan Oprița

Chestor de poliție Stefan Săvulescu

Președintele grupului Secretar de stat

Șef al DSU

Director general

Medic șef UPU SMURD București

Director general

Comentarii

comentarii