Acasă Actualitate Şcoală, direct în peşterile şi avenele din Cheile Caraşului

Şcoală, direct în peşterile şi avenele din Cheile Caraşului

DISTRIBUIȚI

Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului (ARPM) Timişoara continuă seria vizitelor didactice începute anul trecut cu elevii din şcolile din judeţul Caraş-Severin, din localităţile Caraşova, Anina şi Reşiţa, în habitatul populat cu lilieci, format din 65 de peşteri şi avene. Acţiunile au avut loc în cadrul proiectului „Managementul conservativ al Habitatului 8310, din situl Natura 2000 Semenic – Cheile Caraşului”, finanţat prin programul LIFE NATURA. Astfel, 150 de elevi din şapte şcoli –  Liceul Bilingv Româno-Croat Caraşova, Liceul Teoretic “Traian Lalescu” Reşiţa, şcolile cu clasele I –VIII nr. 1,6 şi 7 din Reşiţa şi şcolile cu clasele I –VIII nr. 1 şi 2 din Anina – au avut ocazia de a participa, împreună cu dascălii lor, la o acţiune educativă pe aceste teme de protecţie a mediului. “Ei au fost călăuziţi de specialişti ai ARPM Timişoara, ai Asociaţiei Speologice „Exploratorii” Reşiţa şi ai Administraţiei Parcului Naţional Semenic-Cheile Caraşului şi au vizitat o parte din peşterile în care au fost efectuate lucrări de reabilitare şi depoluare, în cadrul acestui proiect”, a spus Gabriela Lambrino, directorul ARPM Timişoara. Au fost vizitate Peştera Văleagă, Peştera de la Ponorul Drăgoina, Peştera Gaura Turcului şi Peştera Buhui. De fiecare dată, câte 15 elevi au pătruns în tainele unei noi „săli de clase în peşteră” şi au putut afla noutăţi despre formarea peşterilor, viaţa liliecilor, importanţa lor şi necesitatea conservării acestor specii şi a habitatelor subterane în care vieţuiesc. În 31 mai, un alt grup de 30 de elevi de la  Şcoala cu clasele I –VIII nr. 6 din Reşiţa a vizitat Peştera Văleagă. Cu prilejul apropierii Zilei Mediului (5 iunie) va avea loc şi o acţiune de ecologizare în Cheile Caraşului.

Comentarii

comentarii